Brazilia, RECORD negativ de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore

Stire 17.06.2020 0 comentarii


Brazilia a înregistrat un număr record de contaminări și decese în aceeași zi, aproape 35.000 de noi cazuri au fost confirmate și aproape și 1.300 de oameni au murit. Astfel, Brazilia ajunge pe primul loc în topul negativ al coronavirusului la numărul de infectări pe zi, după Statele Unite, care au depășit 25.000 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Brazilia a raportat 34.918 cazuri noi de COVID-19, un număr record de contaminări într-un interval de 24 de ore, însoţite de 1.282 de decese în aceeaşi zi, a raportat Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de AFP, transmite Agerpres.

A doua în topul celor mai grav afectate ţări din lume după Statele Unite din prisma numărului de infectări şi al deceselor, a ajuns astfel la un total de 923.000 de cazuri de coronavirus şi la 45.241 de decese asociate.

Epidemiologii consideră că aceste cifre ar putea fi în realitate mult mai mari, întrucât populaţia braziliană dispune în acest moment de puţine kituri de testare.

Organizaţia Panamericană a Sănătăţii (OPS) – biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru cele două Americi – şi-a exprimat încă o dată îngrijorarea faţă de situaţia din această ţară cu o populaţie de 212 milioane de locuitori.

„Brazilia numără 23% din toate cazurile confirmate şi 21% din toate decesele raportate în regiunea noastră (cele două Americi). Şi nu vedem o încetinire a contaminărilor. La fel se întâmplă în aproape toate ţările din America Latină, iar statisticile din unele ţări din Marea Caraibilor sunt în creştere”, a declarat Carissa Etienne, directoarea OPS, într-o conferinţă de presă organizată la Washington.

Situația Braziliei e pusă pe seama lipsei unei strategii eficiente pentru a lupta împotriva noului coronavirus de mai mulți comentatori.

Preşedintele Jair Bolsonaro, care a comparat maladia COVID-19 cu „o mică gripă”, a respins măsurile de izolare implementate de autorităţile braziliene statale şi locale.

Bolsonaro, un politician cu opinii conservatoare, susţine că incidenţa economică generată de astfel de măsuri este mai nocivă decât aceea cauzată de virusul în sine şi a lăudat anumite medicamente, precum clorochina şi hidroxiclorochina, în pofida absenţei suportului ştiinţific care să certifice eficienţa lor împotriva COVID-19, mai scrie AFP.

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine