Când se deschide din nou pentru public Domeniul Regal de la Săvârșin (FOTO)

Stire 12.03.2025 0 comentarii


La Domeniul Regal de la Săvârșin se fac lucrări lucrări ample pentru a putea să-și întâmpine oaspeții așa cum se cuvine, atunci când își va deschide porțile.

„Majestatea Sa Custodele Coroanei a consacrat ziua de ieri unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția Regală. Toate lucrările din parc, atât cele horticole, cât și cele de infrastructură sunt realizate cu meșteri săvârșineni sau locuitori din satele învecinate. Fundația Colecția Regală administrează parcul și clădirile, păstrând intact specificul locului și folosind exclusiv materiale tradiționale, întocmai precum cele din secolele trecute.

Parcul Regal va traversa, în cursul lunii martie și al lunii aprilie, un amplu proces de reparații, plantări de arbori și de arbuști, însămânțari în grădina de zarzavaturi. În aceeași perioadă vor fi curățate și puse în ordine grădinile și traseele accesibile publicului.

În ultimele zile ale lunii aprilie, vor avea loc la Săvârșin ediția a treia a festivalului tradițiilor populare “Suflet de România” și deschiderea Domeniului Regal pentru public”, anunță Familia Regală a României.

Vor fi deschise Parcul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui și Magazinul de suveniruri. Vom reveni cu detalii legate de orarul de vizitare.

Sursa foto: Facebook Familia Regală a României


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine