Când trecem la ora de vară

Național 21.03.2020 0 comentarii

Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, când ceasurile se dau înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică, „dormim mai puțin”, cum se spune, iar 29 martie 2020 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore când e ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. 

Însă ora de iarnă este ora considerată standard.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune   o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Cât mai continuă schimbarea orei

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care p... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine