Care au fost rezultatele unei acțiuni a Poliției Locale în Aradul Nou, Grădiște, Gai și Bujac (FOTO)

Stire 12.11.2020 0 comentarii


Poliția Locală anunță că seria acțiunilor de verificare a respectării normelor legale referitoare la utilizarea în mod corespunzător a zonelor cu spații verzi și menținerea curățeniei pe domeniul public adiacent imobilelor a continuat în perioada 26.10.-09.11.2020, în cartierele Aradul Nou, Grădiște, Gai, Bujac. În acest interval au fost efectuate verificările suplimentare care s-au impus acolo unde s-au constatat abateri de la prevederile legale, identificându-se 107 astfel de evenimente.

„Situația a fost remediată în termenul stabilit de agenții constatatori în cazul a 93 dintre abaterile întâlnite. Cetățenii au răspuns pozitiv la solicitările adresate de către polițiștii locali, care le-au adus la cunoștință faptul că domeniul public, respectiv spațiul verde, nu poate fi ocupat prin depozitarea diverselor materiale de construcții, lemne, atelaje, fără obținerea unei autorizații în acest sens.

În împrejurările în care demersul de degajare a spațiului și menținerea curățeniei pe trotuare și zonele verzi adiacente imobilelor nu a fost susținut de către proprietarii clădirilor și autovehiculelor/atelajelor, au fost aplicate sancțiuni. Astfel, au fost întocmite 14 procese-verbale, în cuantum de 4.800 lei pentru nerespectarea Legii nr. 24/2007 privind administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, respectiv a HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare în municipiul Arad”, susțin reprezentanții Poliției Locale.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine