Care este gradul de ocupare al parcărilor din Arad

Local 27.01.2022 0 comentarii


Primăria va organiza marţi o dezbatere publică on-line în care se vor pune în discuţie actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului 2021-2027 şi post 2027 şi Strategia de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad 2021-2027 şi post 2027.

Aruncând o privire asupra Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului, nu putem să nu remarcăm analiza sistemului de parcare din municipiu făcută de specialişti. Asta, în condiţiile în care una dintre problemele majore ale oricărui oraş mare este lipsa locurilor de parcare.

„Nivelul de ocupare zilnică medie este extrem de ridicat la nivelul municipiului, în special în cartierele Șega (163%), Grădiște (153%), Micălaca central (96%) și Zona 300 (95%). Aceste valori reflectă pe de o parte faptul că există un deficit considerabil de locuri de parcare în aceste zone, iar pe de altă parte faptul că parcările stradale din zonele rezidențiale nu sunt administrate de operator în mod curent.

Durata medie de parcare este una pe termen scurt în centrul orașului (3 ore) și pe termen lung în zonele rezidențiale. În centrul orașului 69% dintre utilizatori parchează pe termen scurt, comparativ cu 42% în zonele rezidențiale.

În timpul orelor de vârf de dimineață, 40.7% dintre mașini parchează pe intervale lungi de timp, spre deosebire de cei 19.8% de pe întreg parcursul zilei. Acești utilizatori sunt în mare parte navetiști ce se deplasează între domiciliu și școală / loc de muncă, în diferite zone din centrul orașului. 63% dintre persoanele care parchează în Arad sunt utilizatori frecvenți, accesând zona respectivă aproape zilnic. Aceștia parchează de obicei pentru două ore sau mai puțin, utilizând locurile respective pentru probleme personale, serviciu sau pentru a lua /a lăsa un pasager”, se arată în document.

Potrivit specialiştilor care au realizat Planul de Mobilitate Urbană, deși o parte substanțială a spațiului rutier din centrul municipiul Arad este rezervat parcării stradale, capacitatea de parcare stradală în zona centrală este utilizată aproape de valoarea maximă. „Printre presiunile evidențiate în zona centrală se numără deficitul locurilor de parcare reglementate, precum și utilizarea de lungă durată a unora dintre locurile de parcare existente. Astfel, șoferii recurg în multe dintre cazuri la o parcare neregulamentară, pe străzile lăturalnice, acestea având un profil stradal mai redus.

Acest aspect crește gradul de congestie și afectează în mod negativ deplasarea pietonilor și a bicicliștilor. Totodată, parcarea neregulamentară afectează fluxurile de trafic, diminuează gradul de acces și rezultă într-o pierdere de resurse pentru municipalitate. Șoferii care caută loc de parcare și care efectuează manevre de intrare / ieșire din locurile de parcare reprezintă un obstacol pentru ceilalți participanți la trafic, precum și un element perturbator în fluxul de trafic, rezultând în zone de aglomerație la nivelul circulațiilor.

Astfel, eforturile de gestionare a parcării în zona centrală trebuie să se axeze pe reducerea cererii, atât prin descurajarea utilizării autovehiculului personal pentru a accesa zona centrală, cât și prin măsuri de segmentarea a accesului utilizatorilor parcărilor publice, astfel încât să crească rulajul și, implicit, numărul de utilizatori deserviți. Zona centrală dispune de o accesibilitate ridicată, fiind deservită de multiple mijloace de transport precum transportul public local, piste pentru biciclete și trotuare generoase în lungul principalelor artere. Creșterea atractivității celorlalte mijloace de transport poate susține și o descurajare a parcării în zona centrală și, implicit, a problemelor cauzate de către aceasta”, se mai arată în planul pus în dezbatere publică.

 


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine