Care sunt contribuabilii ce pot solicita scuturi de impozite și taxe de la Primărie și ce trebuie să facă pentru a le obține

Stire 03.06.2020 0 comentarii

Consilierii municipali au fost covocați, vineri, începând cu ora 10, pentru a participa la o ședință extraordinară care va avea pe ordinea de zi patru puncte, dintre care trei proiecte de hotărâre. Unul dintre proiecte vizează „acordarea unor facilități la plata obligațiilor față de bugetul local pentru durata stării de urgență decretate în anul 2020”.

                                    

Proiectul inițiat de primarul Călin Bibarț prevede că, pe durata stării de urgență se acordă o reducere cu 50% a impozitului pe clădiri pentru clădirile nerezidențiale, în cazul contribuabililor care au fost obligați, conform legii, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, să își  întrerupă total sau parțial activitatea economică. Mai mult, pe durata stării de urgenţă se acordă scutirea de la plata taxei pe clădiri în cazul contribuabililor care au fost obligați, conform legii, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, să își  întrerupă total activitatea economică. De asemenea, tot pe durata stării de urgență se acordă  scutire de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice în cazul utilizatorilor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă TIP1 emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.
„Prin instituirea stării de urgenţă a fost întreruptă total sau parțial activitatea unor categorii de contribuabili, fapt care a generat o reducere drastică a veniturilor acestora. Acordarea reducerii/scutirii la plata impozitului/taxei pe clădiri, precum și a taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru durata stării de urgență reprezintă un sprijin acordat contribuabililor a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, evitând astfel unele blocaje în activitatea viitoare a acestora, precum și în  îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul local.
 Astfel, există posibilitatea ca operatorii economici să fie în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor de plată, acest fapt putând conduce la declararea lor în stare de insolvabilitate sau în faliment, cu posibilități reduse de a recuperare aceste creanțe fiscale”
, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul.

Care este procedura

Referindu-se la  procedura de acordare a reducerii la plata impozitului pe clădiri, în Anexa 1 a proiectului se arată că: 

„Art. 1. Pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, se acordă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.
Art. 2. Pentru a beneficia de prevederile art.1, proprietarii clădirilor au obligaţia ca, până la data de 15 septembrie 2020 inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere.
Art. 3. (1) Proprietarii care deţin clădiri nerezidenţiale utilizate pentru activitatea economică proprie, în declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art.2 vor menţiona fie întreruperea totală a activităţii economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parţială a activităţii economice.
(2) Proprietarii care şi-au întrerupt parţial activitatea anexează la cererea prevăzută la art.2 o copie a certificatului pentru situaţii de urgenţă TIP 1 emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, emis în condițiile Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr.791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.
Art. 4. În cazul proprietarilor care deţin clădiri nerezidenţiale date în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, pe perioada în care s-a instituit starea de urgenţă, din declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art.2 trebuie să reiasă că aceştia se regăsesc concomitent în următoarele situaţii:
a) au renunţat la cel puţin 50% din dreptul de a încasa contravaloarea chiriei, redevenţei sau altă formă de utilizare a clădirii, stabilită conform prevederilor contractuale, pe perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă;
b) cel puţin 50% din suprafeţele totale deţinute şi afectate activităţilor economice nu au fost utilizate, ca urmare a faptului că titularii dreptului de folosinţă a clădirilor respective au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total şi/sau parţial activitatea economică.
Art. 5. Pentru încadrarea în situaţia prevăzută la art.4 lit. b), proprietarii care deţin clădiri nerezidenţiale verifică dacă cel puţin 50% din suprafaţa totală deţinută şi dată în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice este afectată de întreruperea totală şi/sau parţială a activităţii acestora la data de 14 mai 2020.
Art. 6. Proprietarii care deţin clădiri nerezidenţiale date în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, la cererea prevăzută la art.2 vor anexa declaraţia pe propria răspundere din care rezultă încadrarea cumulativă în situaţiile prevăzute la art.4 lit. a) şi b), însoţită de declaraţiile pe propria răspundere a utilizatorilor cu privire la întreruperea totală a activităţii economice a acestora şi/sau de certificatele pentru situaţii de urgenţă TIP 1 emise de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri în cazul utilizatorilor care şi-au întrerupt parţial activitatea economică, după caz, emis în condițiile Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr.791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.
Art. 7. La cererea prevăzută la art.2, persoanele proprietarii clădirilor vor depune, la solicitarea organului fiscal local, documente justificative considerate necesare în soluționarea cererii.
Art. 8. În cazul în care persoanele prevăzute la art.1 au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, integral/parţial, până la primul termen de plată, acestea pot solicita restituirea, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
 Art. 9.  În cazul contribuabililor care beneficiază de prevederile art.1, impozitul anual pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de reducere şi a bonificaţiei de până la 10% prevăzută la art. 462 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, stabilită pentru anul 2020 prin hotărâre a consiliului local”.

În ceea ce privește procedura cu privire la  acordarea scutirii pentru plata taxei pe clădiri, aceasta e prevăzută în Anexa 2:
„Art. 1. Pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de taxă pe clădiri se acordă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică.
Art. 2. (1) Pentru a beneficia de prevederile art.1, concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, au obligaţia ca până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a scutirii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere.
(2) În declaraţia pe propria răspundere prevăzută la alin.(1), contribuabilii vor menţiona prevederile legale potrivit cărora au avut obligaţia întreruperii totale a activităţii proprii, pe perioada instituirii stării de urgenţă.
Art. 3. La cererea prevăzută la art.2 alin.(1), persoanele prevăzute la art.1 vor depune, la solicitarea organului fiscal local, documente justificative considerate necesare în soluționarea cererii.
 Art. 4. În cazul în care persoanele prevăzute la art. 1 au plătit taxa lunară pe clădiri datorată pentru perioada în care s-a instituit starea de urgenţă, acestea pot solicita restituirea, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.”

Iar procedura de acordare a scutirii la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice e cuprinsă în Anexa 3:

„Art. 1. Pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, se acordă scutire de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă TIP1 emis de ministerul economiei, energiei şi mediului de afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice, emis în condițiile Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr.791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.
 Art. 2. Pentru a beneficia de prevederile art.1, utilizatorii au obligaţia ca până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a scutirii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere împreună cu documente justificative, după caz.”

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine