”Carmen Vlaga vorbește cu tine”, prima producție teatrală arădeană care debutează cu un gong... virtual

Stire 11.11.2020 0 comentarii

Carmen Vlaga vorbește cu tine”. Acesta este titlul celei mai noi producții a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad – spectacol care va ajunge pentru prima oară în fața publicului miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19. O dublă premieră dacă ținem cont de faptul că producția teatrală despre care vorbim este prima care debutează cu un gong... virtual. 

 

Vremurile pe care le trăim nu ne permit să ne întâlnim spectatorii așa cum ne-am dori: față în față, în sălile de spectacol. În aceste condiții, ne bucurăm că totuși o putem face virtual, iar Scena Online Arad este o șansă atât pentru artiști, cât și pentru privitori. Șirul producțiilor prezentate în live streaming, de Teatrul Clasic, debutează cu o premieră, un spectacol de suflet care o are ca protagonistă pe actrița Carmen Vlaga Bogdan. – spune Bogdan Costea, manager TCISA

 

E foarte ciudat și trist să joci în fața unei săli goale, Mai ales când ai gândit ca spectacolul să fie unul interactiv! Dar.. trebuie să ne adaptăm. Emoțiile sunt mult mai mari. Și frica mult mai mare. Mi-e frică că nu voi transmite nimic, absolut nimic din ceea ce am pregatit. Spectacolul acesta trebuia sa fie unul foarte intim, de sală studio. Din cauza restricțiilor, l-am mutat în sala mare. Am pierdut și aici din intimitate. Acum joc doar cu voi, cei de acasă. Așa că mă bazez pe faptul că, de dincolo de ecran, îmi veți transmite energia de care am nevoie, pentru ca eu să vă pot dărui tot ce am mai bun. – spune actrița Carmen Vlaga Bogdan 

 

Spectacolul Carmen Vlaga vorbește cu tine,  un spectacol baza... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine