Stire 29.09.2020 ⋅ 0 comentarii
După cum vă informam, mâine, începând cu ora 14, în Sala Ferdinad a Primăriei va avea loc ultima ședință de CLM din actualul mandat. Pe ordinea de zi se află și două proiecte așteptate cu sufletul la gură de suporterii arădeni. Este vorba despre alocarea unor sume de bani către UTA și Club Sportiv Baschet Arad.
Dacă pentru echipa de baschet autoritățile locale au pregătit suma de 600.000 de lei, Asociația Fotbal Club UTA Arad va primi două milioane. Potrivit celor două proiecte de hotărâre, finanțările se vor derula prin Centrul Municipal de Cultură, sumele fiind prevăzute la capitolul „Cultură, recreere și religie”. Sumele vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării activității competiționale. „Finanțarea acordată în condițiile stabilite prin prezenta hotărâre se va reduce corespunzător în cazul în care în perioada pentru care s-a acordat finanțarea, prin acte normative sau administrative, se dispune anularea, încetarea sau suspendarea competițiilor, sau modificarea activității sportive ce face imposibilă desfășurarea acțiunilor din domeniul sportiv. Reducerea finanțării se va dispune de către Centrul Municipal de Cultură Arad prin decizia acestei instituții, ce devine parte componentă a contractului de finanțare nerambursabilă”, se mai arată în cele două proiecte de hotărâre.
Sursa: ARQ