Stire 04.01.2021 ⋅ 0 comentarii
Dr. Dana Olar, șeful Secției Pneumologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, este primul arădean vaccinat împotriva COVID-19.
Vaccinarea a început la Arad în această dimineaţă, puţin după ora 8, în clădirea spitalului situată pe strada Stephan Ludwig Roth, unde funcționează secțiile de Pneumologie și TBC (în prezent secțiile COVID-19). Astăzi vor fi vaccinate 50 de cadre medicale, în clădirea de pe strada Ludwig Roth şi în Grădişte, iar alte 150 de persoane la Spitalul Judeţean.
„Sunt foarte fericită astăzi, pentru că am aşteptat această zi de zece luni, din luna martie, de când am început să tratez primul pacient de COVID pozitiv. În pofida faptului că respectăm toate măsurile de prevenţie, purtăm măşti, distanţare socială, dezinfecţie cât mai frecventă, din păcate constataţi că virusul continuă să se propage. În această situaţie, eu cred că singula măsură logică şi eficientă o reprezintă vaccinarea, imunizarea. În caz contrar, cred că pentru a-l cita pe Gabriel Garcia Marquez, cred că ne aşteaptă un veac de singurătate, în sensul că dacă nu vom lua rapid această măsură de imunizare a populaţiei într-un procent cât mai mare şi într-un timp cât mai scurt, vom continua să fim distanţaţi de familie, de prieteni, să nu avem viaţă socială. Vă doresc sănătate şi responsabilitate, faţă de dumneavoastră şi faţă de cei din jurul dumneavoastră”, a declarat dr. Dana Olar.
Vasile de Zărand
Sursa: ARQ