Stire 18.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Odată cu încetarea stării de urgență impusă în scopul combaterii proliferării virusului SARS – CoV2 în rândul populației, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, Biroului Protecția Mediului și Compartimentului Activitate și Control Comercial, angrenați timp de aproape două luni în misiuni specifice de prevenire a răspândirii COVID19 alături de echipajele de ordine publică, revin la activitatea curentă.
„În ultimul weekend, polițiștii locali împreună cu angajații din cadrul RETIM, au acționat pentru surprinderea și identificarea persoanelor care încalcă prevederile HCLM 297/2011 și clauzele contractului de prestare a serviciului de salubrizare. Echipele comune au urmărit timp de două zile persoanele care deversau ilegal deșeuri din construcții pe platforma destinată resturilor menajere de pe străzile Șezătoarei/Constantin Brâncuși. Zona respectivă a fost semnalată în mai multe sesizări ale cetățenilor și evaluări efectuate de operatorul de salubritate și de Primăria Municipiului Arad ca fiind invadată de deșeuri non-menajere.
În urma acestei acțiuni au fost constatate contravenții, fiind aplicate șase sancțiuni, în cuantum de 2030 lei pentru încălcarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor de salubrizare din municipiul Arad, pe platformele edilitare situate pe strada Șezătoarei și Constantin Brâncuși”, susțin reprezentanții Poliției Locale.
Aceștia au ținut să precizeze că în scopul asigurării serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale şi cu respectarea reglementărilor actului normativ mai sus menționat, utilizatorii au obligația să nu introducă în recipientele de colectare deşeuri din categoria celor cu regim special (periculoase, toxice, explozive), animaliere, provenite din construcţii, din toaletarea pomilor sau curăţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ori provenite din diverse procese tehnologice care fac obiectul unor tratamente speciale, autorizate de direcţiile sanitar-veterinare sau de autorităţile de mediu.
„Acțiunile de depistare a persoanelor care încalcă legislația specifică ce privește colectarea și stocarea deșeurilor vor continua, fiind vizate de echipele comune ale polițiștilor locali și angajaților serviciului public de salubrizare a municipiului Arad toate platformele unde se vor sesiza probleme în acest sens, în scopul asigurării protecției sănătății populației, a calității și continuității serviciului de salubrizare. Conform hotărârii de consiliu local menționate, amenzile aplicate contravenienților persoane fizice pot ajunge până la 1000 de lei, iar cele aplicate persoanelor juridice până la 2500 lei”, mai spun cei de la Poliția Locală.
Sursa: ARQ