Stire 16.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Deși se află în insolvență, datoriile CET Arad către Primărie au continuat să crească. Pentru a-și recupera o parte dintre banii datorați de societate, municipalitatea preia un teren de 689.612 mp și a construcție care se află amplasată pe acesta, evaluat la 500.000 de euro.
În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi a Consiliului Local Municipal a fost introdus suplimentar un proiect de hotărâre. Proiectul a trecut de votul aleșilor locali, astfel încât terenul cu pricina urmează să fie preluat prin dare în plată „în cadrul procedurii de insolvență, în vederea stingerii obligațiilor debitoarei până la concurența datoriilor curente ale acesteia față de Municipiul Arad”.
Un fost depozit de zgură și cenușă evaluat la 0,69 euro/mp
Potrivit documentelor aflate pe masa consilierilor municipali, valoarea de piață a terenului este de 0,69 Euro/mp, iar valoarea de lichidare de 0.52 Euro/mp. „Societatea SC CET ARAD SA se află în insolvență din data de 27.06.2018. La data intrării în insolvență, societatea avea datorii față de Municipiul Arad în sumă de 1.194.030,21 lei. La data de 15.10.2020 societatea Centrala Electrică de Termoficare Arad SA a mai acumulat datorii curente (din timpul procedurii insolvenței), datorii care trebuiesc plătite cu prioritate față de datoriile anterioare deschiderii procedurii, în sumă totală de 3.222.397 lei. Datoriile acestei societăți față de Municipiul Arad sunt în continuă creștere, atâta timp cât societatea nu a efectuat, de la intrarea în insolvență, nici o plată. Terenul ar putea fi achiziționat prin dare în plată (stingerea datoriilor reciproce până la concurența sumei celei mai mici). În raportul de evaluare se stabilește o valoare de piață a terenului și a construcției aferente aflate în proprietatea SC CET ARAD SA în sumă de 500.000 Euro (valoare de piață construcție: 20.000 Euro, valoare de piață teren: 480.000 Euro) și o valoare de lichidare în sumă de 375.000 Euro (valoare de lichidare construcție: 15.000 Euro, valoare de lichidare teren: 360.000 Euro).
Suprafața totală a terenului este de 689.612 mp. Rezultă așadar o valoare de lichidare a terenului de 0,52 Euro/mp.
În condițiile în care pe piața liberă valoarea unui teren intravilan în aceeași zonă este de 7-10 Euro/mp (...) considerăm oportună achiziționarea acestui imobil, deși terenul în discuție este un fost depozit de zgură și cenușă dezafectat și care necesită din partea deținătorului luarea unor măsuri speciale privind protecția mediului pe o perioadă minimă de 30 de ani”, au fost informați consilierii.
Pe fostul depozit de zgură municipalitatea ar putea să amenajeze o zonă de agrement, mărind astfel suprafața de spațiu verde din municipiu. De asemenea, terenul poate fi folosit și pentru amplasarea de panouri fotovoltaice.
Sursa: ARQ