Ce scenarii sunt luate în calcul pentru începerea școlii

Național 01.02.2021 0 comentarii

Premierul Florin Cîțu susține că marți va fi luată decizia cu privire la redeschiderea școlilor, programată pentru 8 februarie, atunci când elevii ar trebui să înceapă semestrul al doilea. Cîțu a precizat că hotărârea privind felul în care se vor desfășura cursurile de lunea viitoare va fi luată împreună cu președintele Klaus Iohannis, scrie digi24.ro.

„Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Potrivit sursei citate, există trei scenarii realizate de autorități în funcție de care elevii ar urma să revină fizic în bănci. În localitățile care se încadrează în scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Sursa: ARQ

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine