Ce spun reprezentanții Casei de Pensii despre ajutoarele de încălzire; ce se întâmplă cu pensionarii cărora le-au crescut pensiile la recalculare

Stire 25.09.2024 0 comentarii


Mihaela Vasil, directorul Casei Județene de Pensii Arad, a făcut câteva precizări cu privire la ajutorul de încălzire și suplimentul de energie acordat categoriilor de persoane vulnerabile, în condițiile Legii nr. 226/2021.

„Prin punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor, motiv pentru care, o parte dintre aceștia nu se vor mai încadra pentru acordarea următoarelor beneficii: ajutorul de încălzire și suplimentul de energie acordat categoriilor de persoane vulnerabile, în condițiile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare; - compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari datorită depășirii limitei de 1.830 lei până la care se acordă acest beneficiu; sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, datorită depășirii limitei actuale de 2.000 lei, până la care se acordă acest sprijin.

Cuantumul majorat al pensiilor rezultat în urma procesului de recalculare potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie prevăzute la art. 6 şi 25 din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare. Dovada veniturilor din pensii este reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora în baza Legii nr.360/2023. Măsura se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025.  Tot cu data de 1septembrie 2024, beneficiarii programului social privind Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, sunt pensionarii cu venituri din indemnizaţie socială pentru pensionari și venituri din pensii de până la 2020 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate”, susține Mihaela Vasil.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine