Ce sunt sfătuiţi să facă arădenii cărora le-au expirat actele, dar trebuie să plece de urgenţă în străinătate

Stire 07.06.2022 0 comentarii


Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor reamintește arădenilor că începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, își pierd valabilitatea.

„În acest context, recomandăm cetățenilor ale căror acte de identitate au expirat să se adreseze Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Arad pentru a solicita schimbarea cărții de identitate.

Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul serviciului public, recomandăm cetățenilor să acceseze platforma de programare on-line https://evp-arad.ro/ pentru a consulta programul de activitate a serviciului și totodată pentru a se programa online în vederea schimbării actelor de identitate care și-au pierdut valabilitatea începând cu data de 7 iunie 2022.

Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de 10 de zile.

Cetățenii aflați în situații de excepție, cum ar fi de exemplu: necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă, eliberarea cărții de identitate într-un termen mai scurt de 10 zile, se pot înscrie în audiență la șeful, respectiv directorul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Arad, în zilele de marți și joi, între orele 11:00 - 13:00, susţin reprezentanţii Primăriei.   


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine