Stire 06.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Primul punct aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de vineri a CLM este cel „privind aprobarea tarifelor utilizate pentru exploatarea Stadionului Municipal Arena Francisc Neuman, prin completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad 204/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a bazelor sportive proprietate publică a Municipiului Arad, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”.
Dacă proiectul va trece de votul consilierilor municipali, cei care vor dori să folosească Stadionul Francisc Neuman vor trebui să plătească următoarele tarife:
Nr. crt. | Denumire activitate |
| Tarif lei (cu TVA) |
1. | Închiriere spații pentru publicitate (gen acele panouri montate în jurul terenului de fotbal pentru publicitate)2 | Lei/mp/ meci | 10 |
2. | Utilizare stadion – evenimente fotbalistice cupe interne, competiții interne, internaționale și feminine, tineret și juniori (antrenament oficial în preziua meciului și meci).
Include suprafața de joc, 2 vestiare, cabinet medical, cabinet antidopping, tribune | lei/eveniment | 13.500 |
3. | Închiriere vestiare în afara competițiilor sportive sau vestiar suplimentar în timpul competițiilor | Lei/ora | 100 |
4. | Închiriere vestiare în afara competițiilor sportive sau vestiar suplimentar în timpul competițiilor | Lei/4 ore | 300 |
5. | Închirierea unor spații destinate depozitării materialelor | Lei/mp/lună | 15 |
6. | Închirierea unor spații cu altă destinație | Lei/mp/lună | 15 |
7. | Nocturnă | Lei/oră | 180 |
8. | Degivrare | Lei/oră | 285 |
De menționat că În cazul închirierii bazei sportive pentru efectuarea antrenamentului, se vor pune la dispoziție, de către administratorul bazei, terenul și vestiarele. „Stadionul Municipal Arena Francisc Neuman nu se închiriază pentru efectuarea de antrenamente, exceptând antrenamentul oficial din preziua meciului oficial”, se arată în proiectul de hotărâre.
Foto: uta-arad.ro
Sursa: ARQ