Stire 28.10.2020 ⋅ 0 comentarii
În scopul evitării aplicării măsurilor sancționatorii, polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad informează agenții economici asupra obligației acestora de a se autoriza, conform prevederilor HCLM Arad nr. 192/2017 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiul Arad.
Autorizarea se impune pentru desfășurarea următoarelor activități:
„Pentru obținerea autorizației de funcționare eliberată de Primăria Municipiului Arad, agenții economici cu acest profil de activitate trebuie să depună dosarul de solicitare a autorizării la Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice, în termen de 90 de zile de la data deschiderii punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerțului, dovedit în condițiile legii”, susțin reprezentanții Poliției Locale.
Sursa: ARQ