Local 05.11.2019 ⋅ 0 comentarii
CFR vrea să facă angajări și în număr mare. Se caută zeci de ingineri tineri, pentru mai multe sectoare ale companiei.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al reţelei feroviare naţionale a anunțat că a demarat programul de selecţie pentru ocuparea a 90 de posturi de ingineri, absolvenţi din ultimii trei ani
Cei care iau în calcul să aplice la posturi trebuie să știe că posturile sunt pentru: tehnologia transporturilor (Trafic), telecomunicaţii/telecomenzi feroviare şi electronică (Instalații), construcţii căi ferate drumuri şi poduri (Linii).
„Programul de selecţie se adresează absolvenţilor care îşi doresc o carieră profesională construită şi fundamentată pe experienţa specialiştilor şi experţilor feroviari, care se implică în mod direct în dezvoltarea şi implementarea celor mai mari programe de dezvoltare a infrastructurii feroviare. Prin acest sprijin acordat absolvenţilor, compania contribuie la dezvoltarea carierei tinerilor ingineri, prin instruire şi formare profesională într-un domeniu complex de activitate şi cu perspective de dezvoltare profesională“, se arată într-un anunț al CFR.
Persoanele interesate se vor putea informa întrucât informaţiile referitoare la condiţiile de participare la preselecţie şi perioada de desfăşurare a acestei etape sunt disponibile la nivelul fiecarei regionale de cale ferată şi, de asemenea, vor fi publicate în perioada următoare și pe site-ul companiei www.cfr.ro, la domeniul angajări.
Sursa: Glasul Aradului