Stire 11.12.2020 ⋅ 0 comentarii
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.
Preţurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu luna noiembrie 2019 au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2019 - noiembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2018 - noiembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,5%.
Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2,1% la sfârşitul acestui an, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, şi de 2% în trimestrul III din 2022, potrivit Raportului asupra inflaţiei.
Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor.
Inflația ar putea ajunge la 2,1% la sfârșitul anului
În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022).
Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%).
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ