Local 10.08.2021 ⋅ 0 comentarii
Noua ediție a Festivalului internațional de film documentar fARAD va avea loc între 2 și 5 septembrie, propunând o selecție de titluri reunite sub tema „Libertate”. Evenimentul se va desfășura atât outdoor, cât și indoor, la Cinema Arta din Arad.
Într-o perioadă de redefinire a normalității, arta deține un rol fundamental și eliberator. Vizionarea filmelor și a spectacolelor online de-acasă a fost refugiul nostru ideal în pandemie. În contextul redeschiderii cinematografelor, continuitatea Festivalului de film documentar fARAD are o dublă semnificație: explorarea prezentului sub diferite limbaje cinematografice și readucerea publicului în săli.
„Suntem în plin proces de transformare a societății omenești, așa cum o știam și este cu atât mai vital să vedem arta ca pe o reinterpretare plină de sens a acestei transformări. Documentarele sunt, dintr-o astfel de perspectivă, forme artistice de neînlocuit”, afirmă Corina Șuteu, președintele fARAD.
La ediția precedentă, fARAD 7 a prezentat un maraton de șapte producții românești – altfel spus, a rămas „acasă”, dar a avut in extremis șansa de a organiza proiecții cu public la Cinema Arta.
Anul acesta, fARAD își recâștigă profilul internațional, cu o selecție eclectică de filme arondate unei teme cum nu se poate mai fierbinte: Libertatea. Cum alegem să fim liberi, ce (mai) înțelegem prin asta, cum ne definim libertatea într-o lume din ce în ce mai plină de constrângeri de tot felul. Și, nu în ultimul rând, „cât de liberi în gândire și exprimare mai suntem într-o perioadă în care bombardamentul de știri, propaganda și social media ne învață ce și cum să gândim”, adaugă Mihai Chirilov, consultant artistic fARAD.
Din această perspectivă, care deschide numeroase ramificații de interpretare, fARAD propune o selecție de filme care provoacă spiritul critic, alese de Dimitris Kerkinos, director artistic fARAD.
Cele șapte filme din selecție (printre care și două titluri românești recente) vor putea fi vizionate în aer liber și la sala mică de la Cinema Arta. Programul va fi completat de evenimente speciale, o parte dintre ele urmând să se desfășoare online.
Sursa: ARQ