Local 14.07.2021 ⋅ 0 comentarii
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile miercuri şi joi în 34 de judeţe, unele zone fiind afectate total, iar altele parţial.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin va fi Cod portocaliu de caniculară şi disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime vor atinge 36 - 39 de grade Celsius, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22 - 20 de grade Celsius.
De asemenea, miercuri şi joi va fi în vigoare o avertizare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă în 29 de judeţe şi Bucureşti.
În aceste zone, valul de căldură va persista, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.
Meteorologii avertizează că începând din după-amiaza zilei de joi (15 iulie), în jumătatea de vest a ţării instabilitatea atmosferică se va accentua. AGERPRES