Colaborare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Consiliul Județean Arad

Stire 14.04.2022 0 comentarii


Consiliul Județean a încheiat un protocol cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pentru o colaborare cât mai directă și pentru a informa factorii interesați, dar și populația cu privire la oportunitățile de finanțare, stadiul implementării programelor operaționale, precum și impactul avut de fondurile europene asupra dezvoltării naționale. Protocolul a fost aprobat de consilierii județeni în ședința extraordinară de astăzi.

„Prin acest protocol, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, întărim practic legătura între Consiliul Județean Arad și administrația centrală, creăm o punte de legătură pentru a accesa cât mai facil și mai rapid fonduri europene. Aradul se numără printre județele performante în ceea ce privește fondurile europene, dar dorim să profităm de orice oportunitate pentru a accesa proiecte, pentru a dezvolta județul cu bani europeni”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Activitatea se va desfășura prin Centrul de Informare pentru Investiții Europene care asigură informarea și promovarea privind fondurile europene nerambursabile 2014-2020, precum și pentru fondurile europene aferente exercițiului financiar 2021-2027.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine