Local 07.11.2019 ⋅ 0 comentarii
Complexul Muzeal Arad a organizat miercuri, 6 noiembrie 2019, la Muzeul de Artă Arad (str. Gh. Popa de Teiuș, nr. 2-4, etaj II) Colocviul Național ”Științe muzeale. Oportunități de formare profesională”,
La eveniment au fost invitate cadre didactice universitare și specialiști din domeniul muzeal, reprezentând universități din Transilvania (Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Vest Timișoara) și Universitatea Națională de Arte București. Proiectul educațional le-a oferit elevilor arădeni, viitori studenți, posibilitatea de a se documenta și familiariza cu o serie de specializări (muzeologie, istorie, arheologie, antropologie, restaurare, design) necesare celor care își desfășoară activitatea într-un muzeu.
Au participat peste 400 de elevi din liceele arădene: Colegiul de arte ”Sabin Drăgoi” Arad, Liceul Tehnologic ”Francisc Neuman” Arad, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" Arad, Liceul Tehnologic ”Ștefan Hell” Sântana, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Colegiul Economic Arad, Colegiul Național ”Moise Nicoară” Arad, Liceul Tehnologic ”Iuliu Moldovan” Arad, Colegiul Particular "Vasile Goldiș" Arad.
“Expozițiile și evenimentele culturale pentru public reprezintă doar un segment al muncii specialiștilor din muzeu. Pentru valorificarea și promovarea patrimoniului, în muzeu se desfășoară o muncă mai puțin cunoscută vizitatorilor – cercetarea și munca de restaurare a bunurilor muzeale. Acest proiect educațional s-a născut din ideea de a le oferi elevilor arădeni, viitori studenți, posibilitatea de a se documenta și familiariza cu o serie de specializări (muzeologie, istorie, arheologie, antropologie, restaurare, design) necesare celor care își desfășoară activitatea într-un muzeu”, a declarat Bogdan Blaga, managerul Complexului Muzeal Arad.
Sursa: ARQ