Stire 13.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Comisia pentru Protecţia Copilului Arad și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad îşi întrerup temporar activitatea, în perioada estivală! 4 servicii de specialitate ale DGASPC Arad s-au mutat în casă nouă!
Atât Comisia pentru Protecţia Copilului Arad, cât și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad îşi întrerup temporar activitatea după cum urmează: Comisia pentru Protecția Copilului între 20.07.2020 până în 07.08.2020, iar Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap între 24.08.2020 până în 11.09.2020.
Faptul că atât în iulie, cât și în august, cele două comisii își întrerup temporar activitatea, nu afectează în niciun fel preluarea dosarelor de încadrare în grad de handicap, verificarea documentelor justificative aduse de beneficiari, persoane cu dizabilităţi, cea de verificare şi programare a dosarelor. Cei interesați în depunerea dosarelor de evaluare/reevaluare trebuie să respecte termenele legale pentru soluționarea acestora, specificate în certificatul de încadrare în grad de handicap şi pentru ca aceștia să poată beneficia de continuitatea drepturilor prevăzute de lege.
Beneficiarii DGASPC Arad sunt anunțați și că Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, Serviciul Secretariatul Comisiei pentru Protecția Copilului și al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, Serviciul Evidență și Plată Prestații Sociale funcționează începând din această lună în sediul secundar al instituției, situat pe strada Iustin Marșieu, nr.22 A (fosta Bușteni).
„ Am relocat aceste patru servicii în sediul secundar pentru a aduce un plus de confort persoanelor care se adresează instituției noastre, regăsind în spații special amenajate cele mai importante servicii din instituția noastră, care lucrează cu publicul. Astfel, indiferent că se dorește depunerea documentelor pentru încadrarea în grad de handicap sau cele privind obținerea diverselor facilități cuvenite persoanelor cu dizabilități, toate acestea pot fi depuse în același timp, serviciile fiind reunite în același sediu.“
Reamintim beneficiarilor DGASPC Arad că cele două servicii care lucrează dosarele copiilor sau persoanelor adulte ce urmează a fi încadrate în grad de handicap pot fi accesate direct pe strada Iustin Marșieu, nr.22 A(fosta Bușteni ) sau pentru diverse informații în format electronic, Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului prin email sec_copii_ar@dgaspc-arad.ro, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap sec_adulti_ar@dgaspc-arad.ro.
Numerele de telefon la care se pot obține informații de la aceste servicii sunt: 0257/252275 – Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, 0257/280757 – Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap.
În perioada restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19 relațiile cu publicul la ambele sedii ale DGASPC Arad se desfășoară în cele două corturi de triaj amplasate în curte, special pentru a diminua răspândirea noului coronavirus.
Programul de lucru al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului, cât și al Serviciului Secretariatul Comisiei de Protecția Copilului rămâne neschimbat, respectiv de luni până joi, între orele 08 şi 16. 30, iar vineri între orele 08.00-14.00.
Sursa: ARQ