Complexul Muzeal Arad: Experiență virtuală în Muzeul de Științe ale Naturii. Joi, 15 februarie, ora 10.00

Local 14.02.2024 0 comentarii


Joi, 15 februarie 2024, ora 10.00

Muzeul de Științe ale Naturii

(Palatul Cultural Arad, Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

După Galeria de Artă Românească din cadrul Muzeului de Artă Arad, redeschisă anul trecut cu spațiul modernizat prin inserturi cu tehnologie digitală, este rândul Muzeului de Științe ale Naturii să ofere experiențe virtuale inedite vizitatorilor săi.

„Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, continuă și în acest an investițiile în noile tehnologii digitale din spațiile expoziționale pentru prezentarea interactivă a patrimoniului muzeal”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Evenimentul de prezentare al noilor tehnologii digitale (realitate augmentată, masă interactivă), prin intermediul cărora este evidențiată biodiversitatea naturală a județului Arad în Muzeul de Științe ale Naturii, va avea loc joi, 15 februarie, ora 10.00 în prezența reprezentanților Consiliului Județean Arad și ai Complexului Muzeal Arad, elevilor Liceului Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad (prof. coordonator Kallos Camelia). Evenimentul va continua cu prezentarea expoziției temporare ”Natura pe porțelan. Colecția Doinița și Ioan Don”, deschisă publicului arădean ca urmare a colaborării cu Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, respectiv Grădina Botanică Universitară ”Pavel Covaci” din Macea.

„După succesul pe care l-am avut la Muzeul de Artă prin introducerea tehnologiei moderne în expoziție, anul acesta continuăm modernizarea Muzeului de Științe ale Naturii, un upgrade tehnologic al expoziției, folosind cea mai nouă tehnologie și anume AR (realitatea augmentată), prin care unele exponate din diorame prind viață. Pe lângă touchscreen-urile deja existente, muzeul va avea o masă interactivă unde copiii dar și adulții pot să descopere experiențe noi, de pildă să realizeze desene, puzzle-uri sau să organizeze virtual o dioramă. Prin toate aceste investiții dorim să atragem în primul rând publicul tânăr, să oferim posibilitatea de a interacționa într-un mod inedit cu exponatele din muzeu”, a declarat Blaga Bogdan, directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad.

Muzeul de Științe ale Naturii, redeschis pentru vizitatori în anul 2020 cu un nou concept expozițional interactiv care pune în valoare biodiversitatea județului Arad, reprezintă unul din punctele de atracție ale Complexului Muzeal Arad din ultimii patru ani. Pornind de la diversitatea exponatelor aflate în patrimoniul muzeal, unele clasate în categoria tezaur național, precum și de la noile achiziții și donații, a fost creat un nou concept expozițional, iar pe parcursul expoziției sunt prezentate, în mod interactiv, plante rare din județul Arad și România, flora și fauna din rezervațiile naturale de interes național și local. Încă de la redeschiderea sa, întregul muzeu este este prezentat publicului în mod interactiv, folosind sisteme audio cu sunete ambientale din natură, adaptate fiecărui segment expozițional; touchscreen-uri cu informații privind speciile din colecția muzeului, rezervațiile naturale din Arad, descoperiri paleontologice; fotografii și filme documentare despre rezervațiile naturale prezentate în expoziție. În mod inedit, prezentarea habitatului și ocupațiile locuitorilor Văii Mureșului, este realizată prin intermediul unei holograme. Spațiul expozițional este adaptat și persoanelor cu deficiențe de vedere: panouri informative cu scriere în alfabet Braille.

Reorganizarea întregului spațiu expozițional a permis introducerea anul acesta a tehnologiei digitale – realitatea augmentată, masă interactivă pentru copii,  prin intermediul cărora vizitatorii vor experimenta muzeul în altă dimensiune. Exponate reprezentative pentru fauna rezervațiilor naturale din județul Arad, exponate reprezentând mamifere și păsări ocrotite sau dispărute definitiv din România se numără printre bunurile de patrimoniu prezentate în diorame prin intermediul realității augmentate.

Text oferit de dr. Camelia Patko, muzeograf:

”Dumbrăveanca (Coracias garrulus) este o specie de pasăre de talie medie, cu un colorit spectaculos, inconfundabil. Este o specie migratoare, cuibăritoare în România. Sosește de obicei la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai și pleacă în luna august. Iernează în Africa sub-sahariană.

Vulturul negru (Aegypius monachus) este o pasăre răpitoare de zi de talie foarte mare. Este cea mai mare pasăre răpitoare din Europa. Aria de prezență a vulturului negru se întinde de la Peninsula Iberică până la Mongolia orientală. În Europa, distribuția sa este foarte fragmentată, deoarece acesta a dispărut din numeroase regiuni în secolul trecut. Este o specie dispărută definitiv de pe teritoriul României. În România era o specie comună la sfârșitul secolului XIX, care cuibărea în Carpați și munții Dobrogei, dar a dispărut în prima parte a secolului XX.

Fluturii exotici din Africa, Asia și America de Sud, atrag prin colorit și varietate. De pildă, Chrysiridia madagascariensis (Molia de apus din Madagascar) – este considerat cel mai frumos fluture din lume. Este celebru și foarte căutat de colecționari. 

Oameni peșterilor au folosit cavitățile săpate de apă în calcare pe post de adăpost, loc de cult dar și de manifestare artistică – dovada fiind picturile rupestre descoperite și în peșterile din România de exemplu Peștera Coliboaia din jud. Bihor.
Uneori aceștia au împărțit peștera și cu anumite specii de animale cum ar fi ursul de peșteră – specie de urs de talie mare care a trăit în Europa și Asia, în timpul Pleistocenului și a dispărut în urmă cu aproximativ 24.000 ani, în perioada ultimei glaciațiuni”.

***

Ediția a II-a a expoziției cu porțelanuri ”NATURA PE PORȚELAN” este realizată în colaborare cu Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, respectiv Grădina Botanică Universitară ”Pavel Covaci” din Macea și este deschisă la Muzeul de Științe ale Naturii până în data de 29 martie. Piesele expuse, aflate în Colecția Doinița și Ioan Don, sunt adunate pe parcursul a peste două decenii, cu pasiune pentru porțelanuri dar și pentru plante, animale și natură în general.

Text oferit de dr. Camelia Patko, muzeograf și Carmen Danciu, conservator:

”Porțelanurile ne însoțesc zilnic, atunci când servim masa, când bem o cafea sau un ceai, când admirăm un buchet de flori tăiate și ne fac viața mai frumoasă. Piesele expuse fac parte din acea categorie de obiecte care reușesc să aducă natura în interiorul caselor noastre, să ne facă să o iubim și să o protejăm. Expoziția prezintă atât piese de porțelan cu animale, cât mai ales piese cu plante. Câte o carte, în fiecare vitrină, atenționează vizitatorul asupra tematicii expuse.

Animalele (păsări, mamifere, pești, moluște, insecte) sunt o componentă importantă a naturii, verigi ale lanțurilor trofice, iar omul își are viața strâns legată de ele, pe unele domesticindu-le, pe alte ascultându-le cum cântă, pe altele pescuindu-le, vânându-le. Sunt bine reprezentate în expoziție păsările și peștii (pești caracteristici apelor oceanului Atlantic). Piesa cea mai interesantă rămâne totuși, o pisică pictată cu flori și fluturi.

Colecția botanică, deși cuprinde diverse tipuri de piese, este unitară, piesele având aceeași marcă, iar lângă fiecare plantă este și denumirea științifică a acesteia. Porțelanul este mai grosier, dar coloristica și prezentarea plantelor sunt cât se poate de naturale.

Cel mai generos spațiu a fost atribuit plantelor medicinale, o categorie de plante foarte bine studiate, apreciate pentru proprietățile lor terapeutice, cunoscute la noi sub diferite nume populare. Sunt expuse căni de ceai, farfurii întinse, dar mai ales farfurioare și boluri mici care au și utilitate practică.

Dintre plantele ocrotite sau care se află pe listele roșii sunt prezente în această expoziție Floarea de colț (Leontopodium alpinum), Bujorul de munte (Rhododendron myrtifolium), Ghințura (Gentiana sp.) și Bulbucii de munte (Trollius europaeus). O categorie interesantă de porțelanuri este și aceea care prezintă diverse fructe comestibile (poame, nuci, struguri). Plante cultivate în livezi, vii dar și în gospodăriile individuale, uneori în fața casei, sunt printre cele mai iubite și îngrijite plante și acest lucru se datorează și faptului că toamna ne răsplătesc cu fructele lor atât de gustoase. Cu flori deosebit de frumoase ne încântă trandafirii. Spinii pe care-i au, fac ca îngrijirea lor să fie un pic mai greoaie, dar florile lor aduc multă bucurie. Atât trandafirii sălbatici cât mai ales marea varietate de trandafiri cultivați au înnobilat întotdeauna parcurile și grădinile. Ultima vitrină cuprinde plante cu flori și prezintă o mare varietate de piese. Dintre acestea Ciurul zânelor (Carlina acaulis), este prezentată pe o frumoasă vază care este redată și pe afișul expoziției. Orhidee, camelii, nuferi, buchete de flori tăiate pot fi și ele admirate pe piesele din această vitrină”.

 

Muzeul de Științe ale Naturii

(Palatul Cultural Arad – Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Marți-Duminică: 09.00-17.00, ultima intrare: 16.30

Luni – închis

 

TAXĂ INTRARE

11 lei - adulți
6 lei - pensionari
2 lei - preșcolari, elevi, studenți
1 leu - grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective

 

TAXĂ DE FOTOGRAFIERE / FILMARE
17 lei – taxă fotografiere
228 lei – taxă filmare

 

13 februarie 2024

 


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine