Local 11.10.2021 ⋅ 0 comentarii
Frumoasa comună Beliu este așezată la poalele Munților Codru Moma și la interferența Dealurilor Vestice cu Câmpia Panoniei şi are în componență satele Benești, Bochia, Secaci, Tăgădău și Vasile Goldiș. Este o unitate administrativ teritorială destul de greu de administrat din cauza reliefului, însă în același timp este și o comună frumoasă și importantă, fiind ca un centru zonal pentru locuitorii comunelor de la poalele Codrului Moma.
Dacă ne uităm înapoi în trecut, localitatea este atestată arheologic la 1332, ca una din cetățile lui Menumorut, iar vechea vatră a localității se afla lângă râul Teuz. Pe la începutul anilor 1800 aici erau organizate patru târguri naționale, având și o fabrică mare de bere, un arzător de coniac și o faimoasă moară pe apă. La începutul sec. XX, aici a funcționat o fabrică de sticlă iar localitatea aparținea de raionul Beli din Comitatul Bihor. După anul 1920 localitatea trece în componenţa României, iar în anii comunismului se dezvoltă prin întreprinderile de stat și meșteșugărești ce iau ființă aici și prin construcțiile edilitare. Se construiesc blocuri pentru specialiști și cadrele didactice precum și Liceul Tehnologic care funcționează și astăzi.
Într-o modernizare continuă
Revenind în zilele noastre se poate spune despre comuna Beliu că este într-o continuă dezvoltare sau mai bine zis modernizare, pentru că se investeștemereu în modernizarea infrastructurii și mai ales în modernizarea instituțiilor de învățământ pentru că administrația locală pune un accent deosebit pe procesul educativ care este piatra de temelie pentru noile generații. Se spune că „Școala, Biserica și Familia sunt piatra de temelie pentru formarea unui copil”.
În urmă cu câteva zile am stat de vorbă cu primarul comunei Beliu, Emanuel Horhat-Coraş, despre lucrările și proiectele în derulare pe care le are în acest moment, dar și despre proiectele pe care le va implementa în viitor pentru comuna Beliu. „Avem tot timpul cel putin un obiectiv în lucru, pentru că este mereu ceva de făcut într-o comună, pe lângă lucrările edilitare și permanente de întreținere a străzilor, a spațiului verde, a parcurilor și locurilor de joacă. Aș începe cu asfaltările și pot spune cu mândrie că avem asfaltată întreaga comună și nu e puțin lucru pentru că avem asfalt în toate satele aparținătoare nu numai în Beliu. Acum se lucrează la un proiect de suflet pentru noi toți și aici mă refer la dispensarul uman, pe care îl dorim să fie cât mai modern și la standarde înalte. A fost o perioadă mai puțin eficientă din partea constructorului dar se pare că s-a revenit la normal. Este un proiect cu finanțare PNDL de la Guvernul României, fiind o lucrare de reabilitare totală, inclusiv cu acoperiș nou, instalație electrică nouă peste tot, instalație sanitară, uși și ferestre noi, instalație de încălzire centrală, absolut totul va fi nou. La finalizarea lucrărilor, administrația locală și eu ca primar doresc să se înfiițeze aici pe lângă cabinetele medicale și un centru de permanență sanitară, care să deservească întraga zonă a Beliului, respectiv comunele Hășmaș, Archiș, Craiva, chiar și Seliște (Cărand) -Un alt proiect care este deja finalizat este Capela Mortuară din localitatea Vasile Goldiș, care a fost dotată și cu mobilierul aferent, fiind dată deja în funcțiune. Este a doua capelă realizată de administrația noastră după cea din Beliu. Următoarea capelă va fi realizată în localitatea Tăgădău, într-un viitor apropiat. Încercăm să ne adaptăm atât cerințelor cetățenilor noștri, cât și normelor sanitare în vigoare. La capitolul canalizare, pot spune că au fost finalizate lucrările de introducere a rețelei de canalizare pe o lungime de 10 km, iar în acest an am racordat 144 locuințe, urmând ca până la finalul acestui an să mai racordăm 160 locuințe, iar lucrările vor continua și în anul următor, când sperăm să putem racorda toate gospodăriile. De asemenea, a fost finalizată și stația de epurare din Beliu, astfel că în acest moment este funcțională. Un alt proiect mare a fost reabilitarea Liceul Tehnologic din Beliu, cu lucrări la acoperiș, grupuri sanitare noi în interior asa cum prevăd normele în vigoare, instalații electrice noi, iar unele clase au fost dotate în interior cu mobilier din Elveția. Am dorit să oferim cele mai bune condiții copiilor noștri pentru că ei sunt viitorul comunității noastre, de ei depinde viitorul acestor meleaguri. De asemenea am fost printre primele comune care au asigurat tablete fiecărui elev-având în vedere că era COVID. Chiar dacă ar fi necesar să trecem pe un alt scenariu, respectiv pe ONLINE suntem pregătiți la orice oră. Am dorit să creez condiții de învățare copiilor, astfel încât să nu existe nici o întrerupere a activității școlare, indiferent de situație. De asemenea, a fost reabilitată și Şcoala Gimnazială «Vasile Goldiș» cu acoperiș, grupuri sanitare, încălzire centrală. Mă bucură faptul că am reușit încă din primul meu mandat, dar și acum, să reabilitez unitățile de învățământ de pe raza comunei Beliu. Avem în continuare planuri de dezvoltare a comunei și aș începe cu reabilitarea și modernizarea pieței din Beliu, având în vedere că este o piață care deservește toată zona noastră, unde în fiecare zi de miercuri oamenii se adună pentru a-și vinde produsele. Vrem să construim o piață modernă, cu pavaj peste tot, iar zona meselor va fi acoperită total. Vom construi și grupuri sanitare noi în conformitate cu normele sanitare care se impun în incinta pieței. De asemenea întreaga platformă a pieței va fi pavată, iar întreaga piață va fi împrejmuită. Un alt proiect de anvergură pe care vrem să-l implementăm, este introducerea rețelei de gaz în comună, fiind semnat deja contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate. Inițial, se dorea aducerea rețelei de gaz din Cermei, dar a apărut și varianta de a ne lega de magistrala Ineu prin Bocsig-Gară. Vom analiza varianta cea mai bună, atât în privința costului, cât și a debitului de gaz, asigurat prin rețeaua de transport. Vrem să depunem încă două proiecte prin programul național «Anghel Saligny», respectiv «Extinderea rețelei de canalizare în localitatea Beliu, Tăgădău și Vasile Goldiș», iar al doilea proiect este pentru extinderea rețelei de apă potabilă în localitățile Benești, Bochia și Secaci, astfel încât să avem și aici peste tot apă la rețea. Beliu, Tăgădău și Vasile Goldiș sunt localități care sunt alimentate în totalitate cu apă potabilă. Pe plan sportiv, încercăm să oferim condiții cât mai bune tinerilor noștri, încurajându-i să practice sportul. Avem una dintre cele mai bune baze sportive din județ, astfel încât să putem face față oricărei provocări și în acest sens. Echipa de fotbal seniori este în Liga a IV-a, iar pe lângă aceasta mai avem și două echipe de juniori, pentru că încercăm să atragem cât mai mult tinerii spre sport, atât de la noi din comună cât și din comunele vecine, încercând să fim un pol al sportului în zonă. Am încercat să atragem spre sport și partea feminină, înființând o echipă de handbal feminin, aceasta fiind la început de drum, însă echipa este înscrisă în campionatul județean. De asemenea, mai așteptăm tinere care vor să se alăture echipei nou înființate, astfel încât să avem cât mai mulți copii sau adolescenți doritori să practice sportul. Avem și un ansamblu de dansuri populare coordonate de domnul Teodor Sebeșan, dar din păcate în ultimul an nu au putut participa la evenimente culturale din cauza pandemiei, rezumându-se doar la repetiții. De asemenea, ca administrație locală, suntem alături de toate bisericile din comună, indiferent de confesiune, asigurându-le anual 5m3 de lemne de foc fiecărei biserici, iar pentru «Fundația Creștină Angelis», unde avem o casă de tip familial, unde sunt îngrijiți în jur de 12 copii orfani, Primăria asigură anual 10m3 de lemne de foc. Și fiindcă ne aflăm încă în pandemie, vreau să reamintesc tuturor cetățenilor comunei noastre, să respecte normele de protecție în vigoare, să poarte mască de protecție acolo unde este cazul și situația o impune, pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur, astfel încât să putem trece cu bine și peste această perioadă dificilă. De asemenea vreau să asigur cetățenii comunei noastre că vom face tot ce ne stă în putință ca administrație locală să accesăm proiecte fie guvernamentale, fie europene prin care să putem moderniza continuu comuna Beliu”, susţine primarul Emanuel Horhat-Coraş.