Stire 15.11.2024 ⋅ 0 comentarii
Brașov, 6 noiembrie 2024
COMUNICAT DE PRESĂ
„Her Art Story”, un proiect care a dat glas poveștilor și contribuțiilor femeilor în arta românească
Titlul proiectului: HER ART STORY
Organizator: Muzeul de Artă Brașov
Parteneri: Depoul de Artă Urbană și Asociația PostModernism Museum
Locul desfășurării: Muzeul de Artă Brașov, B-dul Eroilor nr. 21; Parcul Nicolae Titulescu
Finanțator: Primăria Municipiului Brașov
Muzeul de Artă Brașov anunță încheierea proiectului „Her Art Story”, o inițiativă culturală de anvergură ce și-a propus să aducă în prim-plan realizările și contribuțiile artistelor române. În ultimele luni, acest proiect a reușit să ofere o perspectivă nouă asupra istoriei artei din România, să celebreze și să reinterpreteze moștenirea culturală a artistelor din secolele XIX și XX și să evidențieze talentul ilustratoarelor române contemporane.
În cadrul acestui proiect au avut loc expoziții, tururi ghidate, activități educative, conferințe și acțiuni de promovare online pentru diseminarea informațiilor despre artistele selectate din colecția Muzeului de Artă Brașov. Întreaga arhivă a proiectului este disponibilă publicului larg pe website-ul proiectului: herart.ro, realizat cu sprijinul partenerului proiectului, Asociația Depoul de Artă Urbană.
“Proiectul Her Art Story continuă eforturile din ultimii ani ale Muzeului de Artă Brașov de a promova o reprezentare incluzivă în arta românească, adoptând o abordare organică ce îmbină recuperarea și valorificarea operelor unor artiste trecute în umbră cu reinterpretarea moștenirii lor artistice de către ilustratoarele contemporane. De asemenea, publicul muzeului devine parte din procesul de amplificare a vocilor femeilor în artă prin implicarea activă în tururile ghidate, atelierele și conferințele organizate în cadrul proiectului.”– Bianca-Maria Bălșan, managerul Muzeului de Artă Brașov
Expoziția „Her Art Story”
Expoziția „Her Art Story”, deschisă în aer liber pe aleea din Parcul Nicolae Titulescu, a fost accesibilă publicului între 13 septembrie și 13 octombrie 2024, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi și aprecia lucrările a 16 artiste remarcabile: Emilia Apostolescu, Zina Blănuță, Geta Brătescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Lucia Demetriade Bălăcescu, Margarete Depner, Micaela Eleutheriade, Alexandrina Gheție, Irina Lukász, Rodica Maniu, Puia Hortensia Masichievici, Mimi Șaraga Maxy, Margit Mikloș-Timar, Elena Mureșianu, Tia Peltz și Elena Popea. Operele lor au reamintit publicului rolul esențial al femeilor în evoluția artei românești, contribuțiile lor oferind abordări artistice inovatoare și personale.
Expoziția a inclus și reinterpretări contemporane ale portretelor acestor artiste, realizate de ilustratoare de prestigiu precum: Bianca Anton, Diana Barbu, Raluca Burcă, Alexandra Ciocan, Corina Drăgan, Alexandra Goldillo, Daia-Diana Grigore, Alexandra Hochreiter, Irina Iliescu, Loreta Isac, Oana Ispir, Alina Marinescu, MURA, Daniela Olaru, Bianca Spatariu și Alexia Udriște. Aceste lucrări au oferit o viziune modernă asupra figurilor artistelor istorice, creând un dialog între trecut și prezent, și punând în valoare talentul ilustratoarelor contemporane. Cu sprijinul partenerului proiectului, asociația PostModernism Museum, pe platforma Modernism a fost realizată și găzduită o serie de interviuri cu ilustratoarele implicate în proiect, care oferă o privire intimă asupra procesului creativ din spatele acestor portrete și perspectivele personale ale artistelor asupra reprezentării femeilor în istoria artei.
Transformarea Galeriei de Artă Românească a Muzeului de Artă Brașov
Lucrările celor 16 artiste promovate în cadrul proiectului, realizate în tehnici variate, au fost expuse temporar în Galeria de Artă Românească a Muzeului de Artă Brașov pentru a oferi o privire autentică asupra evoluției artei românești. Activitățile de promovare a contribuțiilor artistelor în istoria artei au fost concepute pentru a implica activ publicul, fiind organizate tururi ghidate în expoziția de bază transformată prin introducerea lucrărilor realizate de artiste. Primele două tururi, susținute de Alexandra Ilnițchi-Ardelean, specialistă în cadrul muzeului, au fost urmate de un tur ghidat feminist susținut de dr. Vlad Babenco, manager cultural. Aceste tururi au reprezentat mai mult decât simple vizite – au fost călătorii educative în universul artei feminine românești, subliniind importanța deosebită a moștenirii artistice feminine în cultura românească.
Expoziția „Deschizătoare de drumuri: Elena Mureșianu”
Proiectul a cuprins expoziția „Deschizătoare de drumuri: Elena Mureșianu”, dedicată primei artiste cu studii de specialitate de pe teritoriile românești. Aceasta a marcat 162 de ani de la naștere, dar și centenarul morții unei artiste brașovene emblematice. Vizitatorii au avut oportunitatea unică de a explora nu doar lucrările Elenei Mureșianu, ci și un context istoric fascinant, expoziția oferind o incursiune în perioada culturală a secolelor XIX-XX.
Expoziție a devenit un punct de referință în demersul muzeului de a scoate la lumină și de a onora contribuțiile artistelor ale căror realizări au rămas prea mult timp în umbră.
Conferințe și ateliere educative
„Pionieratul Elenei Mureșianu: arta ca profesie” – o conferință interactivă dedicată adulților, organizată în cadrul proiectului și susținută de drd. Andreea Pocol – a completat expoziția dedicată primei artiste cu studii de specialitate din spațiul românesc, oferind publicului o privire profundă asupra vieții, corespondenței și lucrărilor Elenei Mureșianu. Publicul tânăr a avut parte de sesiuni educative structurate special, adaptate nivelului lor de cunoștințe și experiență. Aceste conferințe, organizate în jurul operei și influenței Elenei Mureșianu, au fost concepute pentru a-i ajuta pe cei mai tineri vizitatori să descopere și să înțeleagă mai bine contribuțiile artistei, oferindu-le o introducere captivantă în istoria artei românești și în impactul creativității feminine în cultura națională. Componenta educativă a fost completată de ateliere educative pentru elevi oferite atât în programul educativ al muzeului, cât și în programul „Școala altfel” desfășurat pe parcursul lunii octombrie.
„Her Art Story” a adus o contribuție esențială în promovarea unei reprezentări mai diversificate și mai inclusive în arta românească. Prin demersul său, proiectul a subliniat necesitatea de a scoate în prim-plan perspectivele și vocile feminine din artă, contracarând astfel o istorie a marginalizării și ignorării femeilor artiste. Proiectul a demonstrat că arta feminină a contribuit într-o măsură semnificativă la dezvoltarea artistică a României, meritând un loc alături de marile realizări ale maeștrilor consacrați.
Prin vizibilitatea oferită artistelor din trecut și din prezent, proiectul a reușit să inspire atât comunitatea artistică, cât și publicul larg, să sprijine o reprezentare mai echitabilă în artă și să încurajeze instituțiile culturale să se alăture acestui demers. Mesajul esențial al proiectului este că arta nu are gen, iar creația artistică, indiferent de origine, poate deveni un catalizator al schimbării în societate, aducând noi perspective și înțelegere asupra istoriei și culturii.
„Her Art Story” s-a dovedit a fi un model de bună practică în abordarea și promovarea egalității de gen în cultură și artă. Succesul proiectului subliniază dorința publicului de a explora și a înțelege mai bine contribuțiile semnificative ale femeilor în istoria artei. Acest demers este un pas important spre o reprezentare echitabilă și un viitor artistic mai incluziv, unde talentul și realizările artistelor sunt recunoscute și valorificate pe deplin.
Proiectul „Her Art Story” realizat de Muzeul de Artă Brașov reprezintă nu doar o celebrare a creației artistice feminine, ci și un apel la o re-evaluare a moștenirii culturale dintr-o perspectivă cuprinzătoare, în care toate vocile, indiferent de gen, sunt recunoscute și prețuite.
„HER ART STORY” a fost un proiect inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și Asociația PostModernism Museum și finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Brașov.
Link: website HAS
Urmăriți activitatea Muzeului de Artă Brașov și pe platformele social media!
Facebook: https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov
Instagram: https://www.instagram.com/muzeuldearta.brasov/
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/muzeul-de-arta-brasov/
Youtube: https://www.youtube.com/@muzeuldearta.brasov
Contact:
Alexandra Ilnițchi-Ardelean
Referent de specialitate (Comunicare și Relații Publice)
E-mail: comunicare@muzeulartabv.ro
Tel. 0773 870 353