Stire 04.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Tu ce faci duminică după-amiază? Și nu că am fi curioși sau indiscreți, dar e musai a vă supune atenției un eveniment care cu siguranță vă va ajunge la suflet de veți binevoi de cântările Grupului psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” a vă părtăși.
Da, este vorba despre acel Grup psaltic din Arad care, sub bagheta Părintelui Gabriel Streulea, știe ajunge fără prea mult efort în cele mai tainice unghere ale sufletului și nu spunem din auzite ci... să zicem din ”pățite”. Asta pentru că așa buni partener de drum ne-a fost în perioada sărbătorilor de iarnă, încât ne-am trezit ascultându-i colindele chiar spre un final de ianuarie, ba chiar început de februarie.
Așadar, timp numai bun pentru lansarea unui nou CD ”partener de drum”. Intitulat „Jertfa de seară”, înregistrat de către Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, CD-ul cuprinde 12 cântări bisericești de la slujba vecerniei, din timpul anului bisericesc, cel puțin o cântare de la fiecare glas din cele 8 glasuri bisericești ale muzicii psaltice.
Concertul de cântări bisericești și patriotice, duminică, 6 iunie, la Teatrul de Vară Arad
Duminică, 6 iunie, la Teatrul de vară din Arad, situat pe Strada George Barițiu nr. 16, începând cu ora 19.00, Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” va lansa CD-ul de cântece bisericești în cadrul unui concert unde, pe lângă cântările bisericești, se vor face auzite și cântece patriotice cu o deosebită încărcătură emoțională. Și suficient este a vă spune că vor răsuna cântece precum „Ne vom întoarce” (versuri: Radu Gyr, muzica: Pr. Cristian Alexandru), „România mea” (versuri: George Lesnea, muzica: Pr. Cristian Todireanu) sau „Imnul eroilor” (versuri: Iuliu Roșca Dormidont, muzica: Ionel Brătianu).
De asemenea, pe scena Teatrului de vară, sub bagheta dirijorului Vasile Rus, va urca și Orchestra „Rapsodia” din Arad care îl va avea ca invitat pe interpretul Petrică Pașca.
CORUL PSALTIC „SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN” DIN ARAD
Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” s-a înființat în anul 2008 la inițiativa unor elevi seminariști din Arad, în frunte cu elevul Daniel Alb, din dragoste de Dumnezeu și de cântare bisericească.
În componența corului psaltic se găsesc preoți, diaconi, studenți teologi, elevi seminariști și tineri din diferite domenii de a... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății