Național 06.03.2021 ⋅ 0 comentarii
În perioada 1 martie–1 septembrie 2021 se desfășoară Ediția a X-a a Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței”. Tematica lucrărilor se va încadra în Anul omagial 2021, iar stilul lor va fi cel al tradiției bizantine, informează Basilica.ro.
Concursul este organizat de Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios și Sectorul Teologic-Educaţional ale Patriarhiei Române în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Manifestarea se înscrie între manifestările dedicate Anului omagial al pastorației românilor din afara României și Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.
Condițiile și secțiunile concursului:
Concurenții vor reprezenta sfinți români cu misiune creștină în diaspora, precum: Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (1 septembrie); Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie); Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (13 decembrie); Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (22 decembrie); Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești (10 ianuarie); Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman, din Dobrogea (28 februarie); Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 august).
Concurenții vor reprezenta bustul unui sfânt și 3-4 scene la baza icoanei, care să ilustreze misiunea lui creștină în diaspora.
Concurenții vor reprezenta o scenă în partea superioară a pomelnicului (Deisis/Învierea Domnului/Maica Domnului orantă/Sfinți Arhangheli/sfinți ocrotitori).
Numele celor pomeniți, vii și adormiți în Domnul, nu vor fi completate, dar vor fi prevăzute spații pentru acestea; spațiile pot fi delimitate prin chenare sau diferite elemente decorative. În situația în care se optează pentru triptic, pe ușile închise va fi reprezentată Buna Vestire.
Concurenții vor realiza pe hârtie proiectul unei c... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății