Local 11.03.2023 ⋅ 0 comentarii
Este vorba despre o abordare proaspătă pe care o propunem în această primăvară comunității noastre, una prin care intenționăm să aducem în atenția membrilor și prietenilor Sufrageriei Arădene câteva elemente de noutate. Prin urmare, vom invita la seratele noastre personalități care, prin dedicare și creativitate, au adus și aduc în continuare plusvaloare întregii comunități arădene. Fie că e vorba de domeniul artistic sau cel tehnic, de creația intelectuală sau de cea manufacturată, oamenii pe are o să îi invităm la aceste serate poartă, fără nicio îndoială, la un rever mai mult sau mai puțin imaginar, distincția de creator de bine, de frumos, de valoare.
Iar pentru că orice demers trebuie să înceapă de undeva, avem plăcuta ocazie de a vă informa că primul invitat al acestui format, miercuri, 15 martie de la ora 19, e nimeni altul decât regizorul arădean Titus Muntean, personalitatea cu cea mai importantă operă cinematografică din zona Aradului, cel puțin după 1989.
Născut în Arad, Titus Muntean este unul dintre marii regizori contemporani, care s-a dedicat cu pasiune asupra artei cinematografice. El a debutat cu lung-metrajul ”Examen” în 2003, un film bine primit atât de public, cât și de critici, care i-a adus, în același an, trei premii ale Uniunii Cineaștilor din România: pentru regie, cel mai bun actor și montaj. Au urmat apoi: ”Caravana cinematografică” (2010), cel de-al doilea film de lung-metraj, câștigător la concursul de proiecte CNC 2007, premiat cu „Best Pitch Award” la Baltic Event-concursul de proiecte organizate la Tallinn în 2007 și cu un premiu pentru dezvoltarea scenariului, de catre SEE Cinema Network.
”Lombarzilor 8”, unul dintre cele mai apreciate seriale TV din ultimii ani (2006-B1 TV),
”In derivă” (2008-HBO), primul serial original produs de HBO în România.
Dintre lucrările sale de referință în film documentar se remarcă:
“Dragus 2×40” (2007), care încearcă să reia experiența începută de echipa sociologului Dimitrie Gusti, autor, în anul 1929, al primului documentar știintific din Romania, în satul Draguș de la poalele Făgărașului. Desigur, trebuie să amintim aici și piesa cea mai dragă nouă, arădenilor, filmul documentar “Arad, dragostea mea” realizat de Titus Muntean în 2000, în care mica Vienă (1906, Nicolae Iorga) este umanizată prin ”generozitate, deschidere, lumină” (credit text site Arad Heritage).
A colaborat, printre alții, cu actori de primă mână ai scenei și ecranului cum sunt : Vlad Zamfirescu, Ion Besoiu, Horațiu Mălăele, Ileana Stana Ionescu, Luminița Gheorghiu, Tudor Istodor Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică Gheorghe Visu ,Alexandra Dinu Maria Dinulescu Marcel Iureș Cosmin Seleși, Monica Bîrlădeanu, Victor Rebengiuc – ca să amintim doar o mică parte.
O serată magică în lumea celei de a șaptea arte, cu un ghid de calibru : regizorul Titus Muntean.
Pe 15 martie, de la ora 7 seara, la Sufrageria Arădeană.