Orice întâlnire cu Vali Cioban se metamorfozează parcă de la sine într-o experiență tonică și asta pentru faptul că invitata Sufrageriei de ieri este plină de o vivacitate contagioasă. Designer, creator de modă, antreprenor - sunt câteva dintre definițiile care înfățișează viața profesională a lui Vali Cioban. Deși desfășurată la finalul unei zile stresante și agitate, Vali a reușit să vină la serata Sufrageriei cu un tonus bun, răspândind cu generozitate din energia ei celor
prezenți. Am vorbit de toate cele, de la câteva inserții biografice – pentru că referirea la „de unde a început totul” dă un sens augmentat întregii cariere care a urmat – trecând prin perioade de creație, prin vremuri favorabile sau tulburi în care marca Chic, creată la începutul anilor 90 de Vali Cioban, a evoluat, a crescut, s-a adaptat și a răzbit până în prezent. Despre creații care au făcut istorie, ținute de covor roșu și diversitatea tipologică a siluetei pe care Vali Cioban a scos-o de mult din abordarea fals-idealizantă a genului anorexic, aducând-o spre diversitatea fizică a acestor vremuri. Vali ne-a deslușit câteva dintre sursele principale de inspirație pentru colecțiile ei, ne-a vorbit despre experiența internațională, cu o poveste aparte a tutu-ului creat pentru balerinele de la Opera Garnier din Paris. Și am întrevăzut și o viziune de viitor care pune accent pe recuperarea patrimoniului – nu doar imaterial ci și fizic – prin reinterpretarea și reintegrarea unor piese clasice sau ieșite din uz în concepte noi, totul cu gândul la un mediu care trebuie protejat inclusiv de atacul, adeseori rapace, al companiilor din lumea modei. Vali Cioban și Chic se confundă cu istoria post-decembristă a Aradului, a devenit un brand de referință, cu o rară longevitate în peisajul nostru antreprenorial. Depășind cu mult granița Aradului, Vali Cioban rămâne însă un om/brand de referință pe care orașul în poate pune cu jubilație pe cartea sa de vizită.