Cu reprezentanți ai Penitenciarului Arad la Bursa locurilor de muncă pentru femei

Stire 13.03.2023 0 comentarii


Penitenciarul Arad a participat, în calitate de partener la două activități care au avut drept scop atât  promovarea sistemului penitenciar prin expunerea ofertelor educaționale specifice sistemului penitenciar și anume promovarea instituțiilor de învățământ care pregătesc polițiști de penitenciare cât și efectuarea unui exercițiu practic de aplicare pentru dobândirea unui loc de muncă și le mulțumim partnerilor noștri pentru oportunitatea oferită cât și pentru aprecierile primite pentru calitatea standului nostru.  

            Astfel, în data de 07.03.2023, reprezentanți ai Penitenciarului Arad au participat în calitate de parteneri la Cafeneaua cu Joburi, organizată de către Asociația ”Oameni valoroși pentru Companii de Succes”, unde la o ”altfel de cafea” s-a discutat cu cei interesați de o carieră în sistemul penitenciar.

            Datorită faptului că ne aflăm într-o perioadă dedicată femeilor, AJOFM Arad a organizat în data de 10.03.2023, Bursa locurilor de muncă pentru femei. În baza Protocolului încheiat și a bunei colaborări cu instituția arădeană, Penitenciarul Arad a fost prezent pentru promovarea instituțiilor de învățământ care pregătesc polițiști de penitenciare dar și cu un grup de 14 femei aflate spre finalul  executării unei pedepse privative de libertate și care au avut posibilitatea să-și depună un CV pentru accesarea unui viitor loc de muncă ori sa dicute cu angajatorii, astfel văzând practic cum poate fi accesat un loc de muncă.

            Penitenciarul Arad își asumă angajamentul de a sprijini și încuraja candidații talentați și motivați, care sunt interesați să își construiască o carieră într-un domeniu atât de important și provocator ca sistemul penitenciar românesc. Suntem convinși că prin astfel de  campanii de recrutare vom identifica cei mai buni candidați pentru a se alătura echipei noastre și pentru a contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului penitenciar românesc. În acest context în perioada 13.03 – 06.04.2023 colegii noștri specialiști în resurse și formare profesională desfășoară o amplă campanie de recrutare în liceele din municipiu și județ,  19 instituții de învățământ având programate sesiuni de informare în acest sens.

Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe domnul comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU, tel: 0257 212661, fax 0257 280584, tel. mobil: 0726289692,      e-mail: ionel.iovescu@anp.gov.ro.

                         

 

Comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU

Purtător de cuvânt

Penitenciarul Arad


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine