Cum au reuşit să prindă poliţiştii locali doi şoferi care circulau cu permisul suspendat (FOTO)

Stire 04.04.2023 0 comentarii


În ultima săptămână, polițiștii locali cu atribuții de verificare a respectării normelor rutiere, din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat, respectiv comunicat, Inspectoratului de Poliție al Municipiului Arad, Serviciul Rutier, în vederea instrumentării dosarelor penale, două situații de participare la trafic a unor conducători auto având permisul de conducere suspendat.

„Astfel, S.I.Ș, în vârstă de 61 de ani, surprins că a oprit neregulamentar pe Calea Aurel Vlaicu, în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația «oprirea interzisă» autoturismul pe care-l conducea. Polițiștii locali i-au solicitat prezentarea documentelor în vederea legitimării, inclusiv a permisului de conducere, acesta menționând că nu are permisul asupra sa. Prin urmare, s-a procedat la verificarea persoanei în bazele de date ale M.A.I., constatându-se faptul că permisul șoferului figurează ca fiind suspendat. Ulterior persoana și-a recunoscut fapta.

O situație similară a fost depistată de către alt echipaj al poliției locale, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv după surprinderea unei mașini oprite voluntar în stația mijloacelor de transport public, marcată corespunzător. La verificarea documentelor conducătorului auto, s-a constatat că V.T., în vârstă de 25 de ani deținea un permis de conducere suspendat.

Deși i-a fost reamintită fapta de restricționare a dreptului de a conduce, 2 zile mai târziu, individul a fost din nou surprins de către agenții de poliție locală, care supravegheau zona Piața UTA. Mașina era oprită pe trotuar, împiedicând circulația pietonilor din zona respectivă”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Aceştia au ţinut să menţioneze că şoferii suspendați s-au ales cu dosare penale, pe lângă amenzile contravenționale în sumă de 870 de lei pentru încălcarea prevederilor HG nr. 1391/2006.

„Menționăm că o situație frecvent întâlnită este aceea în care conducătorul auto este surprins conducând în perioada în care permisul de conducere este suspendat, retras sau anulat, fiind identificate anul trecut de către polițiștii locali 12 astfel de situații. Conform art.335 alin.2 din Codul Penal, conducerea unui vehicul de o persoană care deține un permis cu o categorie necorespunzătoare sau care are permisul suspendat, se încadrează în sfera faptelor infracționale, indiferent de distanța pe care a fost rulat autoturismul, fiind prevăzută pedeapsa cu închisoare cuprinsă între 6 luni și 3 ani sau cu amendă. Prin urmare, nu trebuie neglijată acordarea atenției momentului în care intervine măsura suspendării permisului de conducere”, au încheiat poliţiştii locali.

Sursa foto: Poliţia Locală

 

 

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine