Local 15.01.2020 ⋅ 0 comentarii
Poliția a intrat în alertă, după ce patru hoți, care s-au sculat cu noaptea-n cap sau care nu s-au mai culcat deloc pentru a le reuși operațiunea, au spart magazinul Dedeman din Vlaicu și au încercat să plece cu bancomatul amplasat acolo. Nu au reușit, după cum nu au reușit nici să intre în casa de schimb valutar care funcționa în aceeași incintă.
„În această dimineață, la ora 04:05, s-a sesizat prin SNUAU 112 că persoane necunoscute încearcă pătrundă prin efracție în incinta unei societăți comerciale de pe Calea Aurel Vlaicu. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat de îndată la fața locului și au constatat că în jurul orei 04:00, patru persoane mascate au forțat ușa de acces în magazin, au pătruns în interior și folosindu-se de o chingă, au legat bancomatul amplasat în proximitatea intrării, de un autoturism și au încercat smulgerea aparatului, fără a reuși acest lucru”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Anchetatorii au mai aflat că doi dintre hoți s-au deplasat la ghișeul de schimb valutar care funcționează în interiorul magazinului și folosindu-se de o rangă au forțat ușa, fără a pătrunde însă în interior.
„Autorii au abandonat activitatea infracțională, fiind surprinși de un angajat. Cele patru persoane au părăsit locația fără a duce la sfârșit rezoluția infracțională. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, în vederea identificării persoanelor în cauză și tragerea acestora la răspundere penală”, mai spun reprezentanții IPJ Arad.
Sursa: ARQ