Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Național 09.03.2020 0 comentarii

Vremea se va menține frumoasă la nivelul întregii ţări, deşi în următoarele două săptămâni, 9 - 22 martie, sunt anunțate și scăderi ale temperaturilor, cât şi precipitaţii pe arii extinse, potrivit estimărilor ANM.

În Banat, în primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu o medie a temperaturilor maxime de 10 grade, apoi se va încălzi, iar pe 12 şi 13 martie va deveni deosebit de caldă, cu o medie a maximelor termice în jurul a 20 de grade. În zilele de 14 şi 15 martie se va răci din nou, cu aproximativ 8 - 9 grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice mari, iar media maximelor va fi între 10 şi 13 grade. Temperaturile minime vor fi, în medie, între un grad şi patru grade, în primele trei zile, între patru şi şase grade, în următoarele trei, după care nu vor mai avea variaţii semnificative, iar valorile vor fi, în general, între un grad şi trei grade Celsius. Trecător, vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai mare în primele două zile, precum şi în jurul datei de 14 martie.

În Crişana, în primele trei zile de prognoză, valorile maxime de temperatură se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, iar media lor va fi de aproximativ 10 grade. În următoarele două zile vremea va deveni deosebit de caldă, cu o medie a maximelor termice de 17 - 19 grade, apoi se va răci, astfel că, în data de 14 martie, media acestora va fi cu 7 - 8 grade mai mică. În zilele care vor urma, până la finalul celor două săptămâni analizate, nu vor mai fi variaţii semnificative. Temperaturile minime vor avea o evoluţie relativ asemănătoare. Între 9 şi 11 martie, media lor va fi scăzută, între un grad şi trei grade. Ulterior, în jurul datei de 13 martie, va creşte şi va fi între 4 şi 8 grade, pentru ca, în intervalul 15 - 22 martie, să fie apropiată de pragul de îngheţ. Vor fi condiţii de precipitaţii şi pe arii mai extinse în jurul datei de 13 martie.

În Transilvania, în perioada 9 - 11 martie, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, în următoarele două zile se va încălzi semnificativ, cu până la 8 - 9 grade, apoi se va răci, iar între 14 şi 22 martie media regională va avea variaţii, în general, între 8 şi 10 grade. Minimele termice vor avea o medie de 2 - 4 grade, până spre finalul primei săptămâni, apoi sub zero grade. Precipitaţiile vor fi trecătoare, iar pe arii mai extinse la începutul intervalului şi în jurul datei de 14 martie.

În Maramureş, în următoarele trei zile, media maximelor termice va fi în jurul a 10 grade, iar a minimelor de 1 - 3 grade. În următoarele trei zile, media maximelor va creşte până spre 18 grade, iar cea a minimelor până la 5 - 6 grade. Ulterior acestei date se va răci, astfel încât valorile termice maxime vor ajunge să se situeze în medie între 9 şi 11 grade, iar media minimelor va oscila între -2 şi 0 grade. Trecător, vor fi condiţii de precipitaţii aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse vor fi cele din jurul datei de 13 martie.

În Moldova, media temperaturilor maxime va creşte de la 11 grade, în primele două zile, până în jurul a 20 de grade, în data de 13 martie. Ulterior, valorile termice vor scădea, iar până la finalul intervalului de prognoză vor avea valori, în general, între 8 şi 11 grade. Minimele termice vor fi, în medie, între 4 şi 6 grade în prima săptămână, iar în cea de-a doua între -2 şi un grad Celsius. Local vor fi posibile precipitaţii trecătoare, în general slabe cantitativ, dar aproape în fiecare zi.

În Dobrogea, până în data de 14 martie, medi... vezi mai mult











Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine