Curățenia generală de primăvară continuă; când trebuie depozitate deşeurile vegetale (FOTO)

Local 23.03.2023 0 comentarii


Demarată la începutul lunii martie, campania de mediu Curățenia generală de primăvară continuă în municipiul Arad.

Echipele edilitare vor interveni luni, 27 martie 2023,  în zona Calea Romanilor și cartierul Drăgășani. Apoi acțiunea va continua timp de două zile în cartierul Aradul Nou, joi, 30 martie, se va interveni în cartierul Mureșel, iar vineri în cartierul Subcetate.

„Prin intermediul acestui program, Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, își propune igienizarea și salubrizarea spațiilor verzi și a spațiilor publice. Se au în vedere următoarele lucrări de intervenție: curățarea terenurilor de frunze și crengi, salubrizarea spațiilor verzi prin colectarea deșeurilor de orice fel. Subliniem faptul că, în funcție de condițiile meteorologice, se vor presta și activități de spălare manuală și mecanizată a trotuarelor, a carosabilului și a mobilierului stradal.

Cu aceeași ocazie se vor colecta de la cetățeni biodeșeurile provenite din toaletarea copacilor (crengi, ramuri) și a tufișurilor, dar și alte deșeuri organice (frunze și iarbă) rezultate din activitățile gospodărești specifice de întreținere a spațiilor verzi.  

Pe durata zilelor rezervate acțiunii edilitare în fiecare zonă în parte, cetățenii care locuiesc la case, vor trebui să depoziteze biodeșeurile în fața gospodăriilor, în limita a doi mc/gospodărie. Resturile vegetale se vor așeza astfel încât să nu stânjenească circulația publică (pietonală și auto) și fără a aduce atingere altor tipuri de deșeuri (deșeuri menajere, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase etc.). Locuitorii din cartierele de blocuri care au desfășurat activități de întreținere a spațiilor verzi din zona asociațiilor de proprietari, vor depozita deșeurile la punctele de colectare a deșeurilor din apropierea acestora. 

Cetățenii trebuie să depoziteze deșeurile vegetale în ziua precedentă colectării sau în dimineața zilei colectării. ATENȚIE! Utilajele de colectare și transport vor trece o singură dată pe stradă, astfel că persoanele care vor scoate deșeurile după finalizarea curățeniei pe strada lor, vor suporta costul transportului sau amendă contravențională”, susţin reprezentanţii Primăriei.

       

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine