Stire 10.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Reprezentanții Companiei de Apă Arad susțin că, luni seara, s-a intervenit cu toate echipele și utilajele din dotare pentru limitarea efectelor furtunii. Potrivit celor de la Compania de Apă, cantitatea mare de precipitații căzută în timp scurt a făcut însă ca intervențiile să se desfășoare cu dificultate.
„La pasajul de pe strada Voinicilor, Compania de Apă Arad a executat, la începutul acestui an, la solicitarea Primăriei, o lucrare de înlocuire a vechilor pompe, subdimensionate, cu unele noi, de capacitate mult mai mare.
Compania de Apă Arad a continuat lucrarea și cu achiziționarea a 4 pompe de capacitate mare. Acestea vor fi montate până la sfîrșitul săptămânii la Stația de Pompare nr. 2, pentru a crește capacitatea de preluare a apelor uzate din cartierul Micălaca, astfel încât în viitor să se evite inundarea pasajului”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei de Apă, în care se mai menționează că Aradul a fost luni seara sub avertizare cod portocaliu de precipitații abundente care au depășit 35-45 l/mp.
Sursa: ARQ