Stire 27.04.2020 ⋅ 0 comentarii
Când vine vorba de călcat rufe, puțini sunt cei care se pot lăuda că e o activitate care le face plăcere. Dar este una necesară, pentru că haine fără cute trebuie să avem cu toții atunci când ieșim în societate, la birou, la cine în oraș sau oriunde altundeva avem nevoie să ajungem.
Lumea, însă, încă ezită. Să meargă pe mâna clasicului fier de călcat sau să investească ceva mai mult pentru a-și cumpăra o stație de călcat? Este un avantaj o stație de călcat față de fierul de călcat? Dacă da, justifică diferența de preț? Răspunsul simplu este: Da, merită! Motivele?
1. Calci un volum mai mare de haine
Rezervorul mai mare de apă permite stației de călcat să calce un volum mai mare de rufe la o singură utilizare, fără a fi nevoie de realimentarea recipientului. Dacă ești genul de om care își alege o zi pentru călcat mai multe haine, stația de călcat este pentru tine!
2. Calci într-un timp mai scurt
Cu o stație de călcat, calci nu doar mai mult, ci și mai repede. Acorzi mai puțin timp fiecărei cămăși și fiecărei perechi de pantaloni, datorită puterii mai mari a aburului. Astfel, nu trebuie să insiști de atâtea ori pe fiecare bucată de țesătură, cum ai fi făcut cu un fiert de călcat. Plus că, așa cum ziceam și la punctul 1, faptul că nu trebuie să reumpli rezervorul atât de des, îți permite să faci economie de timp suplimentar.
3. Calci direct pe umeraș
Așadar, pentru că vei călca mai mult și mai repede, deci mai eficient, faci și economie de timp. În plus, datorită jetului mult mai puternic de aburi, comparativ cu un fier de călcat clasic, o stație de călcat îți permite să calci hainele direct pe umeraș. Un lucru nemaipomenit, mai ales când e vorba de călcat sacouri, pentru că acestea sunt mai greu de manevrat pe masa de călcat, unde niciodată nu găsești poziția potrivită din prima pentru a călca mai ales umerii și gulerul.
4. Nu există riscuri de accidente
Cu o stație de călcat, nu mai există riscul să arzi hainele atunci când ”uiți” fierul de călcat pe masa de călcat. Fierul unei stații de călcat își reglează temperatura în funcție de material. În plus, pentru că utilizează cantități mai mari de aburi, stațiile de călcat nu au nevoie să încingă talpa la temperaturi atât de mari precum fiarele de călcat clasice.
5. Mult mai ușor de manevrat
Chiar dacă stația de călcat este mai mare și mai voluminoasă, paradoxal aceasta este mai ușor de manevrat decât un fier clasic de călcat. Asta pentru că, dacă ai o stație de călcat, atunci când calci ții efectiv în mână doar fierul de călcat, fără rezervor, al stației de călcat. Fără greutatea suplimentară a rezervorului, așadar, acesta este mai ușor decât un fier de călcat clasic. Atunci când detașezi fierul de stația de andocare, acesta nu mai are atașată și greutatea rezervorului de apă, precum fierul de călcat clasic.
Iată, așadar, câteva motive pentru care e mai ușor, mai eficient și mai productiv să calci cu o stație de călcat. Te-au convins motivele de mai sus?
Sursa: ARQ