Stire 17.04.2024 ⋅ 0 comentarii
Comisarii Gărzii de Mediu Arad care asigură permanența în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2 au interzis accesul în țară a unui TIR încărcat cu deșeuri auto.
„Întrebare - ce mai aduc românii din Europa (Anglia)?
Răspuns - de de toate‼
Marți 16.04.2024 la PTF Nădlac 2-Autostrada, unui automărfar transportând materiale feroase, neferoase, materiale din cauciuc , plasticuri, faruri auto, caroserii si motoare, marfa provenind din Anglia, cu destinatar un agent economic din jud. Arad, i s-a interzis intrarea in tara de către comisari ai Gărzii de Mediu Arad împreună cu agenți ai Poliției de Frontieră.
Transportul nu deținea documentele necesare pentru intrarea in tara iar pentru marfa transportata nu s-au putut prezenta certificate care sa ateste faptul ca produsele mai sunt in stare de funcționare și mai pot fi folosite în scopul pentru care au fost produse”, au scris pe Facebook comisarii Gărzii de Mediu Arad.
Sursa foto: Facebook Garda de Mediu Arad
Sursa: ARQ