Documentar pentru promovarea Aradului realizat de elevii de la Moise Nicoară

Local 14.11.2022 0 comentarii


Colegiul Național „Moise Nicoară” își propune realizarea unui proiect prin care să promoveze valorile Aradului, cultura, istoria, tradițiile și potențialul turistic. Materialul va fi realizat de elevi, în colaborare cu specialiști în jurnalism cultural de la televiziunea națională. Produsul final al proiectului va fi un film documentar, de 20-30 de minute, care va reprezenta o carte de vizită a Aradului. În vederea finanțării acestui proiect, directorul Colegiului, alături de jurnalistul TVR, Doru Ionescu, au solicitat sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean.

„Colegiul Național «Moise Nicoară» este una dintre cele mai performante instituții de învățământ preuniversitar din țară, nu doar din Arad. Acest proiect, inițiat de către cadrele didactice și elevi ai Colegiului, oferă o nouă perspectivă asupra  cunoașterii județului nostru, atât arădenilor, cât și potențialilor turiști”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Diana Achim, directoarea Colegiului Național „Moise Nicoară”, a completat: „Aradul merită o promovare turistică pe măsura importanței sale. Aici s-au desfășurat momente istorice, care s-au constituit în fundamentele României de astăzi. Cel mai potrivit exemplu este rolul Aradului în realizarea Marii Uniri, evenimentul cel mai reprezentativ al istoriei noastre desfășurându-și o parte din momentele sale în interiorul clădirilor din Arad. Acest film are o triplă miză: Promovează (atât local, printre cetățenii Aradului, cât și turistic) povestea concentrată a Aradului, ca spațiu cu o importanță istorică și (multi)culturală deosebită. De asemenea, dezvoltă spiritul civic și sentimentul apartenenței la un spațiu spiritual, la tinerii implicați în proiect (tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, dintr-o școală de elită din Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară”). Implicarea tinerilor din școala noastră poate antrena tineri din alte școli arădene, dar dezvoltă și competențe-cheie: competențe digitale, personale, sociale, cetățenești, antreprenoriale, competențe de sensibilizare și expresie culturală. Un beneficiu, pe termen scurt, este implicarea tinerilor în viața actuală a «cetății», dar și o oportunitate de a ne păstra valorile în Arad. Tinerii cei mai buni la învățătură din Arad beneficiază de o educație preuniversitară deosebită la Colegiul Național «Moise Nicoară». În multe cazuri, ei aleg să urmeze studiile universitare în afara țării sau în centre universitare tradiționale (București, Cluj, Iași, Timișoara). Din păcate, odată plecați, majoritatea nu se întorc decât în vizită, la familii, și aleg să-și construiască o carieră profesională în alte orașe sau alte țări. Această migrație a elitelor este un fenomen ce are mai multe cauze, dar una dintre ele este și lipsa unui sentiment al apartenenței la o poveste unică locală. Descoperirea istoriei și poveștilor Aradului, implicarea în promovarea lui, ar însemna, în primul rând, construirea unei legături mai strânse cu spațiul natal”.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine