Stire 01.08.2024 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Arad, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și confiscat două telefoane mobile, opt cartele SIM, 200 de euro, 400 de lei, înscrisuri cu numere de telefon și coduri specifice unui sistem de plată.
„În baza probatoriului administrat, față de un bărbat, de 51 de ani, din Arad, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Târgoviște, pentru dispunerea unei măsuri preventive. Din investigațiile efectuate a reieșit că două persoane, sub diferite forme ale participației, ar fi indus și menținut în eroare mai multe persoane vătămate, prin faptul că s-ar fi prezentat în mod nereal a fi administratori/reprezentanți ai unor societăți comerciale. De asemenea, ar fi determinat mai mulți angajați să retragă bani din casele de marcat, iar, ulterior, să îi depună în aparatele Self Pay, prin intermediul unei aplicații”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Bonurile obținute ar fi ajuns la persoanele cercetate, acestea folosindu-le pentru alimentarea unor conturi de pariuri sportive sau pentru achiziționarea online a unor produse.
„Prejudiciul cauzat nu a putut fi stabilit până la acest moment procesual, fiind identificate persoane vătămate din cel puțin 8 județe din țară și din municipiul București. Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, mai precizează sursa citată.
Sursa: ARQ