Doi bărbaţi din Timiş cercetaţi pentru trafic de migranţi

Stire 02.06.2020 0 comentarii

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa - judeţul Timiş au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale desfăşurate pe raza judeţului Timiş, șase cetățeni irakieni, care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei, sprijiniți de doi cetățeni români. Față de cei doi cetățeni români, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

                                    

În data de 01.06.2020, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, pe comunicaţia Denta-Moraviţa-Gherman au fost depistate două autoturisme, care circulau în regim de taxi şi care nu au oprit la semnalul poliţiştilor de frontieră. S-a procedat la urmărirea celor două autoturisme, reușindu-se blocarea acestora în trafic.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că cele două autoturisme sunt conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 50, respectiv 53 de ani, ambii domiciliaţi în judeţul Timiş. În cele două autoturisme, care circulau în regim de taxi, au fost descoperiți şase cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetățeni din Irak, trei bărbaţi, o femeie și doi minori, cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei doi conducători auto îi transportau în apropierea frontierei  pe cei șase cetăţeni străini, care intenționau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei şase cetățeni irakieni. De asemenea, cei doi cetățeni români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de  trafic de migranţi, fiind reținuţi pentru 24 de ore.

Recomandăm cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 0219590.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine