Stire 15.07.2020 ⋅ 0 comentarii
DIICOT a anunțat clasarea dosarului "10 august", deschis în urma violențelor de la protestul diasporei din Piața Victoriei. Printre cei vizați de anchetă au fost șefi din Jandarmerie, care au fost scoși de sub urmărire penală. Procurorii au transmis însă că unii jandarmi vor fi cercetați în continuare. Aceștia ”ar fi abuzat de prerogativele funcției publice cu care au fost investiți, exercitând violențe nejustificate împotriva unor protestatari".
Procurorii DIICOT au transmis că nu există probe care să susțină acuzația că ar fi fost vorba despre o lovitură de stat, așa cum susținea Jandarmeria Română în plângerea depusă la Parchet, dar nici că ar fi fost pregătită reprimarea protestului, așa cum au susținut unii manifestanți, care au depus plângeri în acest sens.
În schimb, procurorii au anunțat că unii jandarmi au fost violenți cu protestatarii, astfel că vor fi investigați de procurorii militari.
Într-un comunicat, DIICOT a anunțat clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constitutional
Procurorii au clasat și acuzațiile de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă împotriva a patru oficiali din M.A.I. și Jandarmerie - maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar-şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Cătălin.
DIICOT își declină competențele pentru urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, se arată în comunicat.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ