Național 13.08.2020 ⋅ 0 comentarii
În plină dezbatere privind redeschiderea şcolilor, UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii) şi OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) au avertizat miercuri că două din cinci şcoli din întreaga lume nu au spaţii destinate spălării mâinilor cu apă şi săpun, relatează EFE, citată de Agerpres.
Agenţiile ONU au reamintit că, în plină pandemie de coronavirus, aceasta trebuie să fie cerinţa fundamentală pentru ca o şcoală să funcţioneze în mod sigur.
Potrivit unui raport bazat pe date din 2019, aproximativ 818 milioane de copii nu beneficiază de instalaţii sanitare de bază pentru a se spăla pe mâini în şcolile lor, ceea ce presupune un risc mai mare de contagiere cu COVID-19 şi alte boli.
Peste o treime dintre ei trăiesc în ţările din Africa Subsahariana şi în cele mai sărace ţări ale lumii, unde şapte din zece şcoli sunt lipsite de un spaţiu adecvat unde copiii să se poată spăla pe mâini, iar jumătate dintre acestea nu au nici măcar toalete.
Pe de altă parte, potrivit studiului, una din trei şcoli din întreaga lume are un acces limitat la apă potabilă, în timp ce aproape 698 de milioane de elevi nu au toalete adecvate în şcolile pe care le frecventează.
"Accesul la apă, toalete şi servicii de igienă este esenţial pentru prevenirea şi controlul efectiv al infecţiilor în toate contextele, inclusiv în şcoli", notează într-un comun... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății