Stire 04.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Două au fost subiectele întâlnirii cu presa desfăşurate astăzi la Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze: cunoscutul medic Corina Crişan a devenit membru al Forumului, iar Paula Gherghina, arădeanca care prin intermediul asociaţei conduse de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ şi-a făcut facultatea şi masterul în China, face traduceri gratuite pentru Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.
Prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a ţinut să menţioneze că dr. Corina Crişan a fost una dintre cele mai strălucite eleve ale sale, pentru care medicina a ajuns să reprezinte o vocaţie. „A fost una dintre cele mai strălucite eleve pe care am avut-o şi care a continuat să reprezinte pentru mine un model din multe puncte de vedere. Este un om de suflet, un om pentru care medicina reprezintă o vocaţie. Faptul că a activat încâ din 2016 cu lucrări importante despre medicina tradiţională chineză în cadrul simpozioanelor dedicate culturii şi civilizaţiei chineze, faptul că a fost un membru activ în comunitatea noastră lărgită a îndreptăţit-o să fie invitată să vină alături de noi. De menţionat că toate membrele Forumului sunt profesioniste în domeniul lor, fiecare în parte acoperind un domeniu de activitate la vârf”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
În continuare, dr. Corina Crişan a vorbit despre începutul colaborării cu asociaţia care promovează legăturile de prietenie româno-chineze şi despre medicina tradiţională chineză.
„În urmă cu șase ani de zile, la inițiativa doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuț, am răspuns unei duble provocări. Prima, în calitate de medic, am scris recenzia volumului Medicină Tradițională Chineză, prima carte de medicină tradițională chineză tradusă în limba română de către cadrele didactice arădene, și a doua provocare, de a participa la Simpozionul Internațional «Cultură și Civilizație Româno-Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» cu lucrări centrate pe rolul medicinei tradiționale chineze în sistemul de sănătate publică, eu fiind absolventă a Universității de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» din Timișoara, deci instruită la o școală de medicină modernă. În pofida criticilor aduse de susținătorii medicinei moderne, trebuie să recunoaștem că, medicina tradițională chineză, unul dintre cele mai vechi sisteme medicale din lume, cu o istorie de 3000 de ani, oferă un model pentru promovarea unui stil de viață sănătos prin echilibru și armonie. Îmi place să cred că lucrările comunicate și publicate la cele patru ediții ale simpozionului la care am participat, organizate de Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, au sporit interesul pentru acest important tezaur al culturii chineze, medicina tradițională chineză, considerată a fi o alternativă pentru multe sisteme de sănătate europene. De altfel, acesta este și motivul pentru care am răspuns invitației onorante a doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, de a mă alătura membrilor forumului. Pentru mine, Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze reprezintă tribuna perfectă a unui medic pregătit să-și susțină pledoaria pentru integrarea medicinei tradiționale chineze în serviciile de promovare și îngrijire a sănătății arădenilor și pentru valorificarea practicilor tradițional chineze ca parte componentă a serviciilor medicale oferite pacienților”, a declarat dr. Corina Crişan.
Referindu-se la Paula Gherghina, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, susţine că fosta studentă face traduceri din chineză în engleză şi din engleză în română, cu entuziasm. „Fac ceea ce fac cu plăcere. Faptul că mi-am făcut studiile în China a fost pentru mine o oportunitate extraordinară, o şansă de maturizare şi dezvoltare personală”, a spus tânăra traducătoare.
În încheiere, Aureliana Man şi Viorica Popescu a spus la rândul lor câteva cuvinte despre dr. Corina Crişan şi Paula Gherghina. „Având în vedere că şi eu sunt pasionată de medicina tradiţională chineză, mă bucur de intrarea în Forum a doamnei doctor, iar Paulei îi mulţumesc pentru ajutorul dat”, a punctat Aureliana Man.
„Eu particip întotdeauna la evenimentele organizate de doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, pentru că tot ce a făcut a făcut cu excelenţă. Sunt bucuroasă că doamna Corina Crişan a venit alături de noi. Cât despre tânăra noastră traducătoare, o felicit şi îi doresc să fie întotdeauna alături de Forum”, a încheiat Viorica Popescu.