Drumarii profită de vremea prielnică; ce lucrări s-au făcut, astăzi, în zona Pâncota-Măderat (FOTO)

Stire 01.07.2020 0 comentarii


Drumarii profită de vremea prielnică și lucrează cu motoarele turate la maxim. Asta, în condițiile în care au de recuperat anumite întârzieri apărute din cauza ploilor care nu i-a prea lăsat să-și vadă de treabă în ultima vreme.

Spre exemplu, pe drumul care face legătura între Pâncota și Buteni, drum pe care, ieri, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, cerea refacerea unor porțiuni, s-a lucrat astăzi din plin în zona Pâncota-Măderat. „Astăzi s-au executat lucrări de asfaltare a intersecției Pâncota-Măderat și a podețelor din acest perimetru, pe șantierul drumului județean Pâncota-Buteni. Există o nerăbdare a localnicilor de a circula pe acest drum modernizat, după ce atâția ani au făcut slalom printre gropi. Noi am avut curajul să abordăm această lucrare, deși nu este deloc ușoară, și se avansează bine. Am cerut ca lucrarea să fie de calitate, nu vom face rabat de la asta, indiferent de căldură, ploi sau orice alt motiv” , a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Consiliul Județean Arad modernizează drumul de la Arad la Gurahonț, peste 82 km, iar tronsonul Pâncota-Târnova-Buteni este parte a acestui proiect. Pe toate cele trei tronsoanele (Arad-Șiria-Pâncota, Pâncota-Târnova-Buteni, Buteni-Dieci-Gurahonț) se lucrează.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine