Drumul Memoriei. Slujbă de pomenire pentru luptătorii anticomunişti din Grupul Şuşman

Național 31.01.2020 0 comentarii

Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni organizează sâmbătă, 1 februarie 2020, ora 12.00, o slujbă de pomenire a luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman.

Detalii organizatorice

Parastasul va avea loc la munte, în comuna Mărgău, la mormântul lui Teodor Şuşman, situat lângă drumul judeţean care coboară spre Valea Firii, între Răchiţele şi Doda Pili. Plecarea spre munte se va realiza din Cluj-Napoca la ora 9.30, din parcarea Vivo. La ora 10.30 este planificată sosirea în oraşul Huedin. De aici, până în Valea Firii, se va merge împreună cu participanţii din Huedin, respectiv cu cei sosiţi din judeţele Bihor şi Sălaj.

La ceremonialul comemorativ-religios va fi prezent şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, domnul Octav Bjoza, care, cu o zi mai devreme, în 31 ianuarie 2020, începând cu ora 12.00, va avea o întâlnire cu elevii Liceului Teoretic ”Octavian Goga” din Huedin.

”Pentru a străbate acest drum al memoriei sunt aşteptaţi toţi cei care au consideraţie pentru luptătorii anticomunişti, respectiv pentru cei care au fost nevoiţi să treacă prin infernul închisorilor comuniste, al coloniilor de muncă sau al deportărilor. Jertfa lor – pentru libertate, pentru naţiune şi ţară, pentru viitorul propriilor familii şi comunităţi – nu vrem să ne lase indiferenţi, nu vrem să se risipească în uitare. Dimpotrivă, credem că trebuie cunoscută, desluşită, rememorată, respectată. Sângele şi lacrimile vărsate de ei, suferinţele atroce pe care le-au îndurat, trebuie să devină pentru generaţiile românilor de astăzi o valoroasă zestre morală de curaj, verticalitate şi demnitate, pe care avem datoria să o îngrijim cu toată seriozitatea, ca să o putem transmite mai departe copiilor şi nepoţilor noştri. Întâlnirea din Valea Firii, de la Troiţa Şuşmanilor, vrem să fie un pas dinspre întunericul indiferenţei spre lumina recunoştinţei şi a înţelepciunii, un pas pe complicatul drum al descoperirii sensului, deopotrivă tainic şi salvator al memoriei. “Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos” (Regele Mihai I), transmit organizatorii. 

 Scurt istoric al Grupului Șușman

În ziua de 2 februarie 1958, tinerii fraţi, Teodor şi Avisalon Şuşman, mureau eroic, cu arma în mână, într-o şură din cătunul clujean Tranişu, asediată şi apoi incendiată de trupele Securităţii. Grupul de luptători anticomunişti “Şuşman” se formase în localitatea Răchiţele în anul 1948. Era alcătuit din oameni ai muntelui, admirabili şi curajoşi, care au refuzat să îngenuncheze în faţa ideologiei şi a terorii comuniste. Au fost “brazi” adevăraţi care au ales să se “frângă” fără a se “îndoi” încercând să apere felul lor de viaţă bazat pe credinţă, libertate, tradiţii, dreptate, simplitate. De-a lungul celor 10 ani de grea existenţă, din grupul anticomunist de la Răchiţele au făcut parte Teodor Şuşman (senior), fraţii Teodor, Traian şi Avisalon Şuşman, Mihai Jurj, Lucreţia Jurj, Oneţ Roman, Gheorghe Mihuţ, Ioan Popa, Ioan Bortoş, Teodor Suciu. De asemenea, pe parcursul activităţii sale, Grupul Şuşman a beneficiat de sprijinul şi omenia necondiţionată a sute de familii de moţi din mai multe sate de munte din judeţele Cluj, Bihor şi Alba.Liderul grupului a fost Teodor Şuşman (senior), care deţinuse în mai multe rânduri funcţia de primar al localităţii Răchiţele atât în perioada interbelică, în vremea guvernărilor liberale, cât şi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Însă faima lui Şuşman a trecut dincolo de limitele satului în care se născuse. După Primul Război Mondial devenise unul dintre liderii moţilor care, pentru a obţine şansele unei vieţi mai bune, doreau să fie împroprietăriţi cu o parte din pădurile Apusenilor. Susţinând cu toată determinarea şi cinstea aceste aspiraţii îndreptăţite, Teodor Şuşman avea să fie primit în audienţe speciale de către Regele Ferdinand, dar şi de către Regele Carol al II-lea. Pentr... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine