Drumul Regelui: CJ Arad ridică 2,5 km de ziduri de sprijin

Stire 23.07.2026 0 comentarii

Consiliul Județean Arad a făcut publice noi imagini de pe șantierul Drumului Regelui, unde lucrările de modernizare avansează într-un ritm susținut pe tronsonul dintre Petriș și Vașa. Una dintre cele mai complexe etape ale investiției este realizarea zidurilor de sprijin, elemente esențiale pentru siguranța circulației pe acest drum montan.

În total, constructorul va executa pe cei 4 kilometri ai drumului din județul Arad aproximativ 2,5 kilometri de ziduri de sprijin și 1.900 de metri liniari de fundații continue. Aceste lucrări de consolidare sunt necesare pentru ca investiția să reziste în timp în condițiile terenului montan.

Proiectul de modernizare a Drumului Regelui are o valoare de 42 de milioane de euro, dintre care 34 de milioane de euro provin din fonduri ale Uniunii Europene. Traseul are o lungime totală de 17 kilometri, dintre care 13 kilometri se află în județul Hunedoara și 4 kilometri în județul Arad.

Durata proiectului este cuprinsă între 30 august 2024 și 30 aprilie 2028, iar contractul a fost semnat cu Consiliul Județean Arad. Investiția vizează transformarea unuia dintre cele mai frumoase drumuri panoramice din vestul României într-o legătură rutieră modernă.

Traseul va asigura o legătură rutieră modernă între județele Arad și Hunedoara, va îmbunătăți accesul către zona Munților Zărandului și va pune în valoare potențialul turistic al regiunii. Lucrările de consolidare reprezintă o parte importantă a acestui obiectiv, dat fiind relieful dificil al zonei.

„În zona montană nu este suficient să turnăm asfalt. Pentru ca investiția să fie una durabilă, este nevoie de lucrări ample de consolidare”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Potrivit lui Iustin Cionca, drumul va deschide noi oportunități pentru zonă și va genera locuri de muncă, contribuind la creșterea calității vieții locuitorilor din regiune.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
piatraonline.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine