Local 30.09.2019 ⋅ 0 comentarii
Încă din luna februarie, ARQ a tras un semnal de alarmă cu privire la situația în care a ajuns Palatul Copiilor, în condițiile în care Ministerul Educației a ajuns în situația să nu mai aibă bani pentru plata chiriei. Asta, cu toate că, având în vedere zona centrală în care este situat și spațiul pe care îl ocupă, era vorba despre o sumă MODICĂ, de doar 10.300 de lei pe lună.
Scriam acum șapte luni că Ministerul Educației nu a mai alocat bani de chirie de peste un an și că exista riscul ca toată activitatea să fie relocată la periferia municipiului, la Galleria Mall, într-o zonă în care mijloacele de transport în comun nu sunt foarte ușor de găsit. Profesorii și instructorii nemulțumiți care ne-au contactat pentru a-și spune păsul afirmau: „Avem 30 de cercuri și aproximativ 3.000 de copii și foarte multă aparatură de mutat. Deși proprietarul clădirii în care ne desfășurăm acum activitatea a dat dovadă de înțelegere față de noi și percepe o chirie modică în comparație cu chiriile din zona centrală a Aradului, Ministerul Educației nu a alocat bani de chirie de peste un an. În aceste condiții, există varianta să ne mutăm la Galleria Mall. Este o zonă improprie din punct de vedere al transportului.”
Noul Palat al Copiilor trebuia să fie gata anul acesta
Dacă mai marii Ministerului Educației s-ar fi ținut de promisiuni și mai ales de treabă, anul acesta ar fi trebuit să fie gata noul sediu al Palatului Copiilor, aflat într-o zonă centrală a municipiului, lângă sediul Inspectoratului Școlar, investiție pentru care, culmea, s-au găsit mult mai ușor fonduri.
Dacă în februarie mai exista o brumă de speranță în ciuda faptului că Ministerul Educației căpătase deja prostul obicei de a nu mai plăti chiriile, conducerea pesedistă preferând să dea banii pe salarii și pe utilități, acum situația s-a schimbat, responsabilii Palatului fiind înștiințați că au la dispoziție câteva zile să își găsească un nou sediu, gospodarii din fruntea Ministerului Educației susținând că suma de 10.300 de lei pe lună va fi mult mai bine folosită dacă va fi cheltuită pentru lucrările de la noul sediu. Stăm să ne întrebăm în cât timp va fi gata această clădire, dacă 10.300 de lei reprezintă o sumă așa de importantă pentru minister. Nu de alta, dar la începutul anului mai era de investit acolo vreo... 2,5 milioane de euro.
În plus, mai aflăm că Ministerul Educației nu a mai plătit chiria din luna mai. Cum actualul sediu va fi evacuat, conducerea Palatului este nevoită să caute alternative, astfel încât varianta Galleria a revenit din nou în discuție, alături de Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului.
„Rezultatul faptului că PSD a numit politruci în funcții administrative”
O soluție ar fi putut să vină din partea Primăriei, însă potrivit reprezentanților instituției, nu există nicio bază legală pentru a putea investi, în condițiile în care Guvernul a refuzat să transfere Palatul Copiilor către autoritățile locale. Edilii arădeni susțin că Primăria Municipiului Arad a solicitat, de doi ani, transferul Palatului în subordinea sa, pentru a putea interveni și sprijini desfășurarea activității acestei instituții, însă din păcate, Guvernul României nu a răspuns pozitiv acestei solicitări, fapt care împiedică Primăria să intervină pentru plata chiriei și continuarea activității cercurilor pentru copii, în această locație. De asemenea, au ținut să precizeze că imobilul în discuție a fost retrocedat, iar în actualele condiții, municipalitatea nu poate achita sumele aferente. „Vedem din nou, din păcate, rezultatul faptului că PSD a numit în funcții administrative politruci, așa cum putem constata și la nivelul Inspectoratului Școlar, iar acest lucru duce inevitabil la situații precum cea de acum, când Guvernul trage din umeri, iar activitatea copiilor e sub semnul întrebării, deoarece Palatul Copiilor nu a fost transferat Primăriei”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Sursa: ARQ