Sport 02.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Echipa feminină a României a ocupat primul loc în clasamentul Campionatelor Europene de atletism pentru veterani (European Masters Athletics - EMA) în primele două luni, mai şi iunie, în care au avut loc probele pe 5 kilometri şi 10 kilometri.
Echipa României a fost formată în primele două luni ale competiţiei din Monica Cânepă (Bucureşti), Nicoleta Ciortan (Tulcea) şi Simona Slădaru (Bacău), iar în cursa de 10 kilometri desfăşurată în weekend-ul trecut, Nicoleta Ciortan s-a clasat pe locul al doilea, la categoria de vârstă 40+, feminin, după ce în luna mai, la finele probei de 5 kilometri, s-a poziţionat pe locul al şaselea, la aceeaşi categorie.
În contextul pandemiei de coronavirus, EMA se desfăşoară anul acesta, pentru prima dată, online, participanţii putând să-şi înscrie cursele în competiţie până la finele ultimei zile ale fiecărei luni.
Antrenată de multipla campioană mondială la atletism, Elena Fidatov, tulceanca Nicoleta Ciortan (43 ani) a declarat pentru AGERPRES că participarea la campionatul online a fost "ca un antrenament mai tare".
"Am alergat singură, pe lacul Ciuperca, doar eu şi cronometrul. A fost ca un antrenament mai tare. Încerci să te concentrezi şi să-ţi faci cursa cât mai bine. Nu poţi ţine ritmul constant, pentru că eşti singur. E mult mai dificil decât în competiţiile oficiale", a afirmat Ciortan.
Ea a mai spus că festivitatea de premiere a competiţiilor online se va desfăşura la Madeira (Portugalia), în septembrie, atunci când va avea loc o nouă ediţie a Campionatul European.
"Eu nu mi-am permis să mă înscriu la concursul din Portugalia, dar până în septembrie mai este şi poate lucrurile se vor schimba până atunci. Contează foarte mult festivităţile de ...
vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății