Stire 29.03.2023 ⋅ 0 comentarii
Politiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, având în dotare laboratorul de educație rutieră, și cei ai Secției 2 Micalaca, au desfășurat mai acțiuni de prevenire, cu copiii și elevii din municipiu, Seleuș și Gurahonț.
Întâlnirile cu cei mai mici participanți la trafic s-au desfășurat atât teoretic cât și practic, polițiștii având ocazia să împărtășească din experiența lor, dar mai ales să răspundă întrebărilor adresate.
Tema principală - siguranța rutieră - a fost dezbătută în funcție de vârsta copiilor și elevilor, în aceeași modalitate fiind abordat fenomenul de bullying și primele noțiuni privind răspunderea contravențională și penală, consumul de alcool, țigări și droguri și alte subiecte de interes.
Prevenirea infracționalității juvenile și a victimizării minorilor este o prioritate a I.P.J. Arad, fiind organizate astfel de întâlniri atât în municipiu cât și în județul Arad.
Sursa: ARQ